Wembley găzduiește sâmbătă, de la ora 18:30, o finală istorică a Cupei Angliei, între două echipe cu destine opuse: Crystal Palace, aflată în căutarea primului trofeu major din istorie, și Manchester City, una dintre cele mai galonate echipe ale ultimului deceniu.
Crystal Palace ajunge pentru a treia oară în ultimul act al FA Cup, după finalele pierdute în 1990 și 2016. „Vulturii” speră să obțină în sfârșit primul lor trofeu important, într-un sezon în care au arătat semne clare de progres sub comanda lui Oliver Glasner.
De partea cealaltă, Manchester City vine cu o istorie recentă impresionantă: șapte Cupe ale Angliei în palmares și o performanță unică în sezonul trecut, când trupa lui Pep Guardiola a reușit tripla istorică – Premier League, FA Cup și UEFA Champions League. De zece ori campioană a Angliei, City bifează acum a treia finală consecutivă de FA Cup, după două dueluri în Manchester Derby: victorie cu 2-1 în 2023 și înfrângere cu același scor în 2024.
La pariuri sportive fotbal echipa Manchester City pornește cu prima șansă la câștigarea Cupei Angliei în finala contra celor de la Crystal Palace.
Forma echipelor înaintea finalei
Crystal Palace traversează o perioadă excelentă: cinci meciuri consecutive fără înfrângere în toate competițiile, ultimul fiind o victorie clară, 2-0 cu Tottenham, grație unei „duble” semnate de Eberechi Eze. Echipa londoneză a încheiat Premier League pe locul 12, cu 49 de puncte, dar parcursul din FA Cup a fost fără greșeală: victorii pe linie cu Stockport (1-0), Doncaster (2-0), Millwall (3-1), Fulham (3-0) și Aston Villa (3-0).
Manchester City, în schimb, a avut un final de sezon complicat. După o remiză albă pe terenul „lanternei roșii” Southampton, „cetățenii” au pierdut șansa unui al cincilea titlu consecutiv în Premier League, opriți de Liverpool. În prezent, ocupă locul 4, cu un avans de două puncte față de Aston Villa. În FA Cup, echipa lui Guardiola a trecut pe rând de Salford (8-0), Leyton Orient (2-1), Plymouth (3-1), Bournemouth (2-1) și Nottingham (2-0).
Dueluri directe și statistici
Palace și City s-au întâlnit de două ori în FA Cup, iar de fiecare dată câștig de cauză a avut trupa din Manchester. Per total, cele două echipe s-au înfruntat în 66 de meciuri, cu un bilanț clar favorabil „cetățenilor”: 33 de victorii, față de doar 16 ale londonezilor; alte 17 partide s-au încheiat la egalitate.
Ultimul duel direct a avut loc în aprilie, în returul din Premier League. Pe Etihad, City s-a impus cu 5-2, după ce a fost condusă cu 0-2, într-un meci spectaculos. În tur, la Londra, scorul a fost egal, 2-2. Statistica recentă favorizează clar formația lui Guardiola: Manchester City este neînvinsă în ultimele șapte confruntări directe, cu patru victorii și trei remize, ultima înfrângere venind în octombrie 2021.
Interesant este și faptul că în ultimele patru meciuri directe au marcat ambele echipe și s-au înscris cel puțin trei goluri – o garanție a spectacolului pentru fanii neutri.
O finală deschisă, dar cu un favorit clar
În ciuda diferenței uriașe de palmares, Crystal Palace vine cu încredere și formă bună, gata să dea lovitura. Manchester City, în schimb, are șansa de a salva un sezon fără titlul de campioană și de a-și păstra statutul de echipă dominatoare în fotbalul englez.
Finala promite să fie un duel intens între outsiderul romantic și mașinăria de fotbal construită de Guardiola. Wembley se pregătește de spectacol.
Echipele probabile
Crystal Palace: Henderson – Richards, Lacroix, Guehi – Munoz, Hughes, Wharton, Mitchell – Sarr, Mateta, Eze.
Man.City: Ortega – Lewis, Dias, Gvardiol, O’Reilly – Kovacic, Nico – Savinho, Marmoush, Foden – Haaland.