Fotbal European

A ajuns Balonul de Aur o farsa? Mai multi jucatori si fosti jucatori critica acordarea trofeului din 2021 lui Lionel Messi

Sursă foto: https://twitter.com/PSG_inside/

Pentru a saptea oara in cariera Lionel Messi a primit Balonul de Aur, cea mai importanta distinctie individuala acordata in fotbal.

Castigarea Copa America si a Cupei Regelui Spaniei sunt trofeele care il recomanda pe Lionel Messi pentru trofeul din 2021.

Nu toti oamenii din fotbal privesc insa cu ochi buni aceasta decizie si spun ca altcineva ar fi meritat Balonul de Aur.

“Sincer, chiar nu mai inteleg nimic. Cu tot respectul pentru Messi si ceilalti mari jucatori nominalizati, dar niciunul nu merita Balonul de Aur mai mult decat Lewandowski”, a declarat fostul mare international german Lottar Matthaus.

Robert Lewandowski s-a clasat al doilea in ancheta realizata de revista France Football.

Pe atacantul polonez de la Bayern l-a vazut castigator si Oliver Kahn, insa pe el chiar il putem suspecta de subiectivism.

“Imi este din ce in ce mai greu sa cred in aceste trofee din fotbal. Messi este unul dintre cei mai buni cinci jucatori din istoria fotbalului, dar trebuie sa stim sa catalogam cine este cel mai bun intr-un anumit an”, a spus si Iker Casillas intr-o postare pe retelele de socializare.

Lewandowski s-a consolat cu titlul de cel mai bun atacant al anului in gala care a avut loc la Paris.



A ajuns Balonul de Aur o farsa? Mai multi jucatori si fosti jucatori critica acordarea trofeului din 2021 lui Lionel Messi