Echipa londoneză Tottenham Hotspur a făcut un pas important către finala Europa League, după ce s-a impus cu 3-1 pe teren propriu în fața norvegienilor de la Bodo/Glimt, într-un meci în care echipa lui Ange Postecoglou a demonstrat clar diferența de valoare.
Gazdele au deschis scorul fulgerător, încă din secunda 38, prin Brennan Johnson, care a reluat cu capul în plasă o centrare precisă, surprinzând apărarea adormită a nordicilor.
Londonezii au continuat să dicteze ritmul și au dublat avantajul în minutul 34. Pedro Porro a declanșat o acțiune rapidă pe partea dreaptă, iar James Maddison a finalizat cu calm pentru 2-0.
Dominarea alb-albaștrilor a continuat și în partea secundă. În minutul 60, după un fault comis asupra lui Cristian Romero în careul advers, arbitrul a indicat punctul cu var. Dominic Solanke a transformat fără emoții penalty-ul, ducând scorul la 3-0 și părând să închidă definitiv conturile.
Totuși, norvegienii au reușit să salveze onoarea cu șapte minute înainte de final. Saltnes a profitat de o nesincronizare în defensiva londonezilor și a redus din diferență, marcând golul de 3-1.
Chiar și așa, Tottenham pornește cu prima șansă în returul din Norvegia, cu un avantaj solid și cu moralul ridicat după o prestație convingătoare.