Europa League

Gian Piero Gasperini e rege la Bergamo: ”Am meritat să câștigăm”

Sursă foto: https://x.com/carlogarganese

Atalanta a cucerit primul trofeu după victoria 3-0 în finala Europa League contra celor de la Bayer Leverkusen, echipă neînvinsă până la momentul meciului de la Dublin.

Reacția lui Xabi Alonso după prima înfrângere a sezonului cu Leverkusen

Atacantul nigerian Ademola Lookman a devenit eroul formației din Bergamo cu un hattrick împotriva campioanei Germaniei.

Fanii echipei italiene sunt în extaz după acest prim trofeu european din istorie, iar Gian Piero Gasperini are Italia la picioare. La 66 de ani a cucerit primul lui trofeu din carieră.

"Este un sentiment minunat. Băieţii au fost incredibili, performanţa pe care au avut-o în această seară a fost fantastică.

”Ştiam că ei sunt foarte puternici în atac, dar poate nu la fel de puternici atunci când îi forţezi să se apere. Şi totul a mers bine de la început. Mai mult decât orice, contează modul în care am făcut-o. Am meritat absolut să câştigăm", a declarat Gasperini, un tehnician care la cei 66 de ani ai săi a cucerit primul trofeu din carieră.

Atalanta va juca sezonul viitor în grupele Ligii Campionilor.

Echipa din Bergamo este prima formație din Italia care cucerește Europa League în actualul format.

Ultima echipa din Peninsulă care câștigase fosta Cupa UEFA (actuala Europa League) fusese Parma în 1999.



Gian Piero Gasperini e rege la Bergamo: ”Am meritat să câștigăm”