EURO 2020

Romania ar putea pierde meciurile de la EURO 2020

In functie de evolutia pandemiei de coronavirus UEFA urmareste mai multe scenarii de lucru pentru organizarea turneului final al Campionatului European ”EURO 2020” in vara anului viitor.

Alexander Ceferin, presedintele sloven al UEFA, a vorbit intr-o emisiune la postul public german de televiziune ARD despre organizarea EURO 2020 cu spectatori, cu un numar limitat de spectatori sau chiar fara spectatori in functie de cum va arata Europa la momentul 11 iunie 2021.

”În acest moment, planificăm EURO exact așa cum ne dorim să fie. Ne gândim cum să îl organizăm cu spectatori, fără spectatori sau cu 30, 50 sau 70 la sută (din capacitatea stadiaonelor)”, a declarat Ceferin.

Acesta a mai anunțat ca UEFA poate organiza turneul final chiar și într-un număr mai restrans de țări.

Inițial, EURO 2020 a fost gândit ca un turneu desfășurat în 12 orașe diferite din Europa, printre acestea și București, pentru a aniversa 60 de ani de la primul turneu final european.

”Teoretic, am putea avea EURO în douăsprezece țări, în unsprezece, în zece, în trei țări sau într-una singură”, a spus Ceferin.

Un mesaj care ne dă ceva emoții la gândul că am putea să nu mai găzduim cele patru meciuri promise la București, trei în Grupa C și una dintre optimile de finală.

EURO 2020 va debuta pe 11 iunie, teoretic. Practic, rămâne de văzut cum va arăta lumea la momentul respectiv.



Romania ar putea pierde meciurile de la EURO 2020