Răzvan Burleanu, președintele FRF, a oferit detalii noi despre starea de sănătate a selecționerului Mircea Lucescu, acesta fiind în continuare internat în spital.
”Urmărim cu foarte mare atenţie evoluţia stării medicale a domnului Lucescu. Am discutat în toată această perioadă de timp constant, l-am vizitat în spital în această perioadă de timp şi pot să vă spun, aşa cum aţi văzut şi în comunicatul oficial al Federaţiei Române de Fotbal, care implicit are la bază şi punctul de vedere al domnului Lucescu, că starea lui medicală s-a îmbunătăţit.
În continuare este internat în spital, nu pentru o problemă gravă, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu câteva săptămâni. Este sub control medical, aşteptăm ca în zilele următoare să fie externat, după care, practic, ceea ce domnul Lucescu îşi doreşte, încă o opinie medicală în ceea ce priveşte situaţia lui. Pot să vă confirm că a avut parte de cel mai înalt nivel de profesionalism din partea medicilor care l-au asistat în această perioadă de timp şi, totodată, am simţit că a fost tratat cu foarte multă căldură şi emoţie”, a declarat Răzvan Burleanu.
În același timp, președintele FRF admite că în acest moment există un plan de rezervă pentru banca tehnică a naționalei României la barajul din martie cu Turcia, în cazul în care situația medicală a selecționerului nu va permite ca acesta să se implice în activitatea primei reprezentative.
”Nu aş vrea să discut în momentul de faţă de variante, pentru că ar fi incorect faţă de selecţionerul în funcţie. Pot să vă asigur, din toată experienţa pe care am avut-o în ultimii 12 ani, că niciodată nu am avut antrenori români care să refuze naţionala României atunci când naţionala României avea nevoie de ei. Vă asigur că echipa naţională va avea pe banca tehnică selecţionerul care să o ducă pe România la următorul Campionat Mondial”, a mai spus Burleanu.
România va înfrunta Turcia la Istanbul, pe 26 martie, în semifinalele barajului pentru Cupa Mondiala SUA/Canada/Mexic 2026.