Echipa Nationala

Romania obtine un egal muncit cu Serbia. Respiram in Liga Natiunilor

Sursă foto: facebook.com/NationalaRomanieiOfficial

Nationala Romaniei a terminat la egalitate, scor 2-2, in deplasare cu Serbia, luni seara, intr-un meci disputat in etapa secunda din Liga Natiunilor. Tricolorii au fost condusi de doua ori si de fiecare data au revenit pe tabela, pentru a incheia meciul intr-o ofensiva totala. Nu mult a lipsit sa dam lovitura la Belgrad prin Mitrita in prelungirile partidei.

Chipciu si Tucudean au amenintat poarta adversa in primele minute, dar cea dintai ocazie a partidei a apartinut gazdelor la reluarea lui Mitrovic cu capul in bara transversala (min.9).

Acelasi Mitrovic, un marcator innascut, a deschis scorul in minutul 26 cu un sut din cadere de langa Bancu si Sapunaru. O faza dezvoltata initial de sarbi in stang cu minge pe poarta si o respingere in fata din partea lui Tatarusanu.

Asa am trait Serbia - Romania 2-2

Romania a incheiat repriza in ofensiva cu o mare ratare din partea lui Chipciu, al carui sut deviat a intalnit transversala.

O ocazie care a prefatat jocul bun al Romaniei din partea secunda, o repriza a doua pe care am inceput-o ideal cu un penalty obtinut de Chipciu in duel cu experimentatul Kolarov.

Stanciu si-a asumat responsabilitatea executiei si a transformat cu un sut pe jos pentru 1-1 in minutul 48.

Debutantul Dragus a dovedit multa determinare in evolutia sa la cei doar 19 ani si a amenintat poarta adversa cu un sut din actiune in minutul 59, replica sarbilor venind imediat prin Mitrovic.

Acelasi Mitrovic avea sa marcheze pentru 2-1 cu un sut din interiorul careului dupa o preluare cu spatele la poarta si o pivotare de manual langa un Anton prea lent. Nicio sansa pentru Tatarusanu.

Romania a reactionat si dupa cinci minute Stanciu rata egalarea cu un sut deviat care a ocolit de putin poarta. Din cornerul rezultat Tucudean a inscris golul de 2-2 cu o deviere superba din sase metri la coltul scurte. Executie fulgeratoare din partea atacantului nostru de careu.

Cum arata clasamentul in grupa Romaniei din Liga Natiunilor

Sarbii nu s-au multumit cu un punct si au fortat pe final cu doua varfuri in teren, cu Prijovic de la PAOK langa Mitrovic. Apararea Romaniei a rezistat eroic in anumite momente, dar in cele sase minute suplimentare tricolorii au controlat jocul si au ratat golul victoriei prin Mitrita.

Tatarusanu a avut si el o parada la sutul lui Matic de la distanta si astfel s-a scris povestea meciului de la Belgrad. 

Caseta tehnica

Serbia: 1. Dmitrovic – 2. Rukavina, 5.Spajic, 13. Veljkovic, 11. Kolarov – 6. Maksimovic, 14. Lukic (21. Matic, 71) – 20. Ljajic (8. Prijovic, 78), 20. Milinkovic-Savic (17. Kostic, 64), 10. Tadic – 9. Mitrovic. Selecţioner: Mladen Krstajic;

România: 12. Tătăruşanu – 4. Manea, 22. Săpunaru-cpt., 5. Bălaşa, 11. Bancu – 15. Anton, 18. Marin – 7. Chipciu (9. Rotariu '90+4), 23. Stanciu, 21. Drăguş (20. Mitriţă, 60) – 19. Ţucudean (13. Keşeru, 82). Selecţioner: Cosmin Contra;

Cartonaşe galbene: Kolarov '47 / Chipciu '42, Tătăruşanu '85;

Arbitru: Vladislav Bezborodov (Rusia).

Meciul retur este programat la Bucuresti, pe Arena Nationala, in 14 octombrie de la ora 16:00.



Romania obtine un egal muncit cu Serbia. Respiram in Liga Natiunilor