Echipa Nationala

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Granițele dispar pentru suporteri

Sursă foto: https://www.instagram.com/echipanationala/

Consiliulu JAI de joi, 12 decembrie, a votat pentru acceptarea României și Bulgariei în spațiul de liberă trecere Schengen.

O veste cât se poate de bună și pentru iubitorii fotbalului din România care vor putea călători mai ușor prin Europa după echipele favorite.

La decizia de primire a României în spațiul Schengen a reacționat și Federația Română de Fotbal.

„De azi, e sigur! România intră în Schengen la 1 ianuarie! Distanțele se micșorează, iar granițele dispar pentru suporterii tricolorilor.

”Fie că vom juca la Munchen, Lisabona sau Milano, drumul către tribune va fi mai ușor ca niciodată! Cu voi alături, oriunde am fi, suntem mai puternici și mai hotărâți să ducem România mai departe!”, au scris federalii de la Casa Fotbalului pe contul oficial de Instagram.

România va intra de la 1 ianuarie 2025 terestru în Schengen, după ce într-o primă fază țara noastră fusese acceptată în spațiul de liberă trecere doar aerian și maritim.



România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Granițele dispar pentru suporteri