Mijlocașul Olimpiu Moruțan nu a prins lotul de 23 de jucători pentru meciul cu San Marino de luni seara, ora 21:45, în Grupa H a preliminariilor pentru Cupa Mondială 2026.
Revenit recent după o accidentare de lungă durată, Olimpiu Moruțan a acuzat o suprasolicitare musculară la antrenamentul oficial.
Staff-ul medical al naționalei a decis să-l menajeze pe Moruțan, ținând cont de istoricul său de dată recentă.
Meciul San Marino – România este live text pe onlinesport.ro, luni, 24 martie, de la ora 21:45.
România a fost învinsă de Bosnia-Herțegovina în prima etapă, scor 0-1, pe Arena Națională în fața a aproape 50.000 de spectatori.
San Marino a pierdut 0-2 în deplasare cu Cipru.
Din Grupa H mai face parte și Austria, echipă care în această perioadă dispută un baraj de Liga Națiunilor contra Serbiei.