Noul selecționer al echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, spune că n-a venit pentru bani la cârma primei reprezentative.
Mircea Lucescu, oficial noul selecționer al României. Obiectiv îndrăzneț pentru 2026
"Eu am spus că vin gratis la naţională din respect pentru echipa naţională, dar Federaţia mi-a spus că nu se poate. Eu nu am nevoie de bani.
”Şi atunci am exact ca ceilalţi de dinaintea mea, nu e nicio diferenţă. E de 10 ori mai puţin decât luam prin alte părţi. Ca să înţelegeţi, pe an aici iau mai puţin decât pe lună în altă parte.
”Deci vin cu sufletul deschis să fac ceva aici. Pe mine nu m-a interesat de bani, nu am scos o vorbă despre asta. Vreau doar să facem performanţă", a declarat Mircea Lucescu într-o conferință de presă la sediul FRF.
Mircea Lucescu, 79 de ani împliniți pe 29 iulie, a semnat un contract valabil pentru următorii doi ani, având ca obiectiv calificarea României al Cupa Mondială din 2026.
România n-a mai ajuns la un turneu final de Cupă Mondială din 1998.