Echipa Nationala
3 min de citit

Generatia de paie

Sa curga sange asa cum curge acum din ochii fanilor echipei nationale! Un egal frustrant, numai atat a obtinut azi Romania in Armenia, 1-1, in preliminariile CM 2006. Este cel mai slab rezultat al Romaniei din preliminariile Cupei Mondiale si cel mai mare rezultat din istoria nationalei Armeniei! Anghel Iordanescu a declarat ca nu pleaca pentru ca 'vor mai fi surprize in grupa'.

onlinesport.ro
Onlinesport.ro este primul site de sport independent din România și al treilea din istoria presei digitale sportive din țară. În 2001 a adus în premieră în...
5 min Timp citire

Intr-un meci din preliminariile Campionatului Mondial de fotbal din 2006, Grupa 1, la Erevan, selectionatele Armeniei si Romaniei au terminat la egalitate, 1-1 (0-1), prin golurile marcate de Keren Dohoian (62), respectiv, Ciprian Marica (29).

Rezultatul este neasteptat, dar pe masura jocului prestat de echipa Romaniei, mai ales in repriza secunda. Acesta este primul punct reusit de gazde in actualele preliminarii.

Mircea Sandu a declarat ca „unii au mimat fotbalul si vom lua masuri. Astept demisia lui Iordanescu”.

Dupa meci, Iordanescu nu i-a lasat pe jucatori sa stea de vorba cu nimeni si nici sa faca dus,
urcandu-i de o aripa in autocar. „Nu imi dau demisia, vor mai fi surpriza in aceasta grupa, veti vedea. Sansele de calificare ale Romaniei nu sunt compromise”.

Tricolorii au jucat execrabil, daca am fi privit meciul pe un televizor alb-negru nu am fi stiut care sunt amatorii armeni si care „profesionistii” tricolori! Stelea a salvat pe final de meci de la o infrangere rusinoasa. Romania nu a avut nici o ocazie de gol.

Generatia second-hand, suparata de aceasta eticheta si intrata ieri in silentio stampa, a aratat azi ca este generatia cizmelor.

Meciul

„Tricolorii” incep ceva mai bine si au prima sansa de gol dupa trei minute, prin Cernat, al carui sut este scapat de portarul Bete. Gazdele raspund imediat (6), Voskanian, lansat pe un culoar liber, fiind blocat de Stelea. Tot dupa o ezitare a apararii noastre, Voskanian suteaza de la 11 metri, dar Barcauan reuseste sa devieze mingea (26).

Ciprian Marica deschide scorul in min. 29, 0-1, evitand ofsaidul si beneficiind de o lansare excelenta a lui Paraschiv.

O noua interventie buna a lui Stelea, in fata aceluiasi Voskanian (37), liber la 8 metri de poarta. La poarta cealalta, Neaga nu reuseste sa reia din fata portii la centrarea lui Marica (40). Repriza se incheie in nota de dominare a gazdelor, Voskanian (43) sutand peste poarta, pentru ca mingea lui Manuciarian (45) sa aiba si el un sut bun, retinut de Stelea.

La reluare, jocul are aceleasi coordonate, cu o selectionata romana destul de apatica si cu o formatie gazda ambitioasa. Marica trimite un sut din careu (58), dar fara mari probleme pentru portarul Bete.

In min. 62, dupa un corner executat de Grigorian, Dohoian este liber la marginea careului si suteaza fara preluare, imparabil pentru Stelea, egaland: 1-1.

Romania ataca dar fara orizont, fara o idee clara, iar o noua ocazie apare doar in min. 79, cand Bratu suteaza nu foarte bine, din unghi, dar portarul Bete respinge. Pe contre, gazdele au doua mari ocazii de gol: Manuciarian (81) se trezeste cu mingea singur la 7 metri, dar preia gresit, iar peste un minut Nazarian suteaza foarte periculos de la 18 metri, dar putin pe langa poarta lui Stelea. In prelungiri (90+1), Manuciarian suteaza din unghi, dar Stelea scoate un nou gol.

Un rezultat rusinos, care nu este scuzat de lipsa de experienta a jucatorilor nostri si nici de numarul mare de absente din lotul nostru, 15-16 la numar. Rezultatul de la Erevan poate compromite in mare masura calificarea echipei noastre la CM 2006.

Armenia a jucat un fotbal ofensiv, combinativ, oferind o mostra de pragmatism si dorinta de victorie, in timp ce echipa noastra a aratat neputinta, un joc apatic, cu multe greseli si poate nu a meritat nici acest punct. Romania a primit gol in al optulea meci consecutiv si ca mai mereu in ultimul timp, in urma unei faze fixe.

Au evoluat echipele:

Armenia: 1- Edel Bete – 4-Sargis Hovsepian, 5- Harutiun Vardanian (capitan), 3- Keren Dohoian, 18-Aleksandr Tadevosian – 8- Rafael Nazarian, 10-Armen Sahgheldian (15-Keren Aleksanian, 88), 9-Hamlet Mhitarian, 16-Davit Grigorian (6-Aghvan Mkrtcian, 73) – 13-Edgar Manuciarian, 14-Aram Voskanian (11-Arman Karamian, 76). Antrenor: Bernard Casoni.

Romania: 1-Bogdan Stelea (capitan) – 2-Flavius Stoican, 6-Cosmin Barcauan, 4-Flavius Moldovan, 3-Cristian Dancia – 7-Gabriel Caramarin (14-Nicolae Dica, 46), 8-Sorin Paraschiv (15-Florin Bratu, 75), 5-Mihai Tararache, 10-Florin Cernat (17-Marius Maldarasanu, 61) – 9-Ciprian Marica, 11-Adrian Neaga. Antrenor: Anghel Iordanescu.

Arbitri: Franck De Bleeckere, la cetru; Roland Van Nylen si Dirk Vanhoutte, arbitri asistenti; rezerva Johny Ver Ecke (toti din Belgia).

Share This Article
Follow:
Onlinesport.ro este primul site de sport independent din România și al treilea din istoria presei digitale sportive din țară. În 2001 a adus în premieră în presa de sport online, dar și în peisajul presei digitale locale, conceptul de „jurnalism în timp real”, cu știri, clasamente, rezultate, evenimente live text - toate actualizate odată cu desfășurarea evenimentelor, șapte zile din șapte. A creat și prima comunitate de sport, pe Forum. Cu o experiență de aproape 25 de ani în media digitală de sport și cu o strategie neschimbată de a crea conținut de calitate și relevant, onlinesport.ro este o referință în istoria presei digitale și a jurnalismului sportiv din România.