Echipa Nationala

FRF a refuzat acreditarea onlinesport.ro pentru alegeri

Federatia Romana de Fotbal a refuzat onlinesport.ro, primul proiect de sport digital din Romania, o acreditare la alegerile de pe 18 aprilie 2018.

„Solicitările au fost onorate în limita spațiului disponibil presei, criteriile de selecție ținând cont de practica FIFA și UEFA în materie de media. Conform acesteia, acreditările se acordă în funcție de istoricul prezenței la acțiunile instituției în ultimul timp și interesul manifestat pentru activitatea curentă a FRF, în cazul de față”, a afisat FRF pe lista finala a acreditarilor.

Este de inteles ca onlinesport.ro nu are un istoric de prezenta la actiunile FRF si nici ale altor institutii, dar acopera obiectiv meciurile echipei nationale de ani de zile. Plus, in actualele alegeri, la care principalii candidati au aruncat multe, nu am afisat lucrurile rele nici de o parte si nici de alta. Am prezentat obiectiv doar lucrurile constructive care puteau aduce o dezbatere de idei.

Atunci cand toti spuneau ca selectionerul Cristoph Daum e un dezastru, fiind in mod clar lipsiti de obiectivitate - dar sustinuti de rezultate - am scris ca decizia unui strain la echipa nationala a fost una dintre cele mai bune, iar Daum a fost un antrenor care meci de meci a adus cea mai buna selectie - o premiera pentru Romania. Macar pentru asta a fost bun. Lasand la o parte o tactica destul de clara si momentele in care a fost tradat de jucatori.

Asadar, nu putem banui ca FRF nu ne-a acceptat din lipsa de obiectivitate a produsului jurnalistic si nici macar din motive personale - pentru ca nu e cazul. 

Privind lista celor acreditati, in afara institutiilor media mari, se pot vedea nume  precum Alex Nicodim (freelancer, reporter, are un site ca nu functioneaza) sau Daniel Nanu (acreditat pentru site-ul danielnanu.ro) care are ultima stire publicata in octombrie 2017.

Atunci chiar nu a fost loc pentru un site care se ocupa doar de sport din 2001 si care, mereu impartial fiind, a publicat deschis in anul 2014 in paginile sale textele venite prin e-mail de la un necunoscut la acea vreme, pe nume Razvan Burleanu? Totusi ar trebui ca unele lucruri sa nu se uite si, chiar daca suntem in tara in care prieteniile sunt la putere sa se dea si macar 1-2 lucruri „pe bune”.

FRF a facut multe progrese de comunicare in ultimii patru ani, lucruri care nu se pot ascunde, de aceea poate am ramas mai dezamagiti de acest gest decat daca refuzul ar fi venit de la Mircea Sandu.

onlinesport.ro: Vadim Cusnarencu



FRF a refuzat acreditarea onlinesport.ro pentru alegeri