Echipa Nationala

Cosmin Contra: “Un egal norocos”

Sursă foto: facebook.com/NationalaRomanieiOfficial

Selectionerul Cosmin Contra considera egalul smuls la Oslo dupa minutul 90 drept unul norocos, mai ales in conditiile jocului slab facut de Romania pana la 0-2.

“Un egal norocos din punctul meu de vedere dupa felul in care am jucat cel putin pana la 2-0. Pe de alta parte, acest spirit de a nu se da batuti niciodata il avem, dar continuam sa facem greseli. Daca nu punem in aplicare ceea ce facem la antrenamente si gresim ca in curtea scolii, vom avea de suferit pe viitor”, a spus Cosmin Contra la Pro tv.

“Stiam ca Norvegia e o echipa periculoasa, puternica si care pe contraataac ne-a pus mari probleme. N-am stiut sa citim multe din fazele create de ei la poarta noastra”, a mai spus Contra.

“Sunt sanse de calificare. Important e sa ne refacem si sa castigam luni in Malta. Putem egala Suedia la puncte. E clar ca de acum inainte depindem de noi. Trebuie sa invatam din greseli, dar acum sunt bucuros pentru acest punct. Ma voi uita la meciul din aceasta seara si voi lua anumite decizii pentru meciul de luni”, a concluzionat selectionerul nationalei Romaniei.

Romania a revenit de la 0-2 si a remizat pe terenul Norvegiei, scor 2-2, printr-o dubla reusita de Claudiu Keseru.



Cosmin Contra: “Un egal norocos”