Echipa Nationala

Adrian Mutu anunta obiectivul la Campionatul European de tineret: “Imi doresc sa jucam finala”

Nationala de tineret U21 a Romaniei si-a aflat adversarele pe care le va intalni in Grupa A la turneul final al Campionatului European gazduit de Ungaria si Slovenia.

Selectionerul Adrian Mutu nu se teme de Germania, Olanda si Ungaria, echipele pe care Romania le va infrunta pe arena Ferenc Puskas din Budapesta in martie 2021.

“Este o grupa dificila, dar asa e la turneul final. Daca vrem sa aratam ca avem valoare, trebuie sa jucam impotriva celor mai puternici.

“Sunt sigur ca Romania va face o impresie buna. Vrem sa egalam performanta din 2019, daca nu chiar sa o depasim. Personal, imi doresc sa jucam finala”, a spus Mutu.

Acesta spera ca Romania sa-si ia revansa in fata Germaniei, echipa in fata careia pierdeam semifinala din 2019 la Bologna, scor 2-4, dupa ce am condus la pauza, cu 2-1.

Romania va debuta la turneul final in 24 martie contra Olandei, urmand ca trei zile mai tarziu sa intalnim echipa Ungariei.

Pe 30 martie Romania va infrunta Germania.

Faza a doua a turneului final va avea loc in perioada 31 mai – 6 iunie din cauza masurilor restrictive luate pe fondul pandemiei de coronavirus.



Adrian Mutu anunta obiectivul la Campionatul European de tineret: “Imi doresc sa jucam finala”