Echipa Nationala

A renascut Mutu: "E alt om acum"

Vestea suspendarii deciziei TAS i-a produs o bucurie imensa lui Adrian Mutu. Agentul sau, Giovani Becali, a afirmat ca Mutu simte ca a nascut a doua oara si ca a promis un gol impotriva Serbiei.
"Normal ca am discutat cu Mutu dupa aflarea deciziei. Are alt tonus! E alt om! Are pofta de fotbal si a promis ca va marca macar un gol cu Serbia", a spus Giovani Becali in Libertatea.

Apoi, Giovani Becali a explicat pasii care vor fi urmati in incercarea de a-l scapa pe Mutu de amenda in valoare de 17 milioane de euro, declarandu-se increzator ca va reusi.

"Deocamdata, nu e vorba chiar de o anulare, ci de o amanare provizorie a punerii in aplicare a deciziei Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Adica, in acest moment, Adrian nu va mai da nici un ban clubului Chelsea. Decizia TAS nu mai e in vigoare. Aceasta amanare provizorie e valabila pana la sfarsitul lunii noiembrie. Atunci, practic, se va incepe rejudecarea cazului de la zero. Probabil, prin ianuarie- februarie, ni se vor cere documente... Pana atunci, o sa fim beton! Cred ca vom reusi sa lichidam complet datoria. Adi are acum o aparare excelenta. De fapt, Tribunalul Federal Elvetian nu a mai dispus decit o singura data, de la infiintarea lui, o amanare provizorie. Toti ne spuneau ca 99% nu ne vor baga in seama. Insa recursul nostru a fost excelent documentat. O sa castigam si la rejudecarea cazului, iar englezii nu vor vedea nici un euro", a adaugat Becali.

Onlinesport


A renascut Mutu: "E alt om acum"