Portarul echipei CSC Dumbravita a fost evacuat din stadion cu ambulanta celor de la SMURD.
Robert Miklos, portarul divizionarei secunde, a fost puternic tamponat de Mistrati de la CFR Cluj la o centrare in sase metri.
In urma fazei petrecute in minutul 36 portarul Miklos s-a prabusit inert pe teren spre groaza colegilor din apropiere.
Acestia au facut semne disperat pentru interventia echipei medicale.
Primii care au ajuns langa Miklos pentru a-i oferi ajutor de specialitate au fost chiar cei de la Dumbravita.
Cateva zeci de secunde mai tarziu in careul echipei timisorene si-a facut aparitia si ambulanta SMURD aflata la arena Dr.Constantin Radulescu.
Lui Miklos i-a fost montat cu cordon cervical inainte de a fi urcat in ambulanta pentru si a lua drumul celui mai apropiat spital in vederea stabilizarii si efectuarii unui control amanuntit.
Mistrati, celalalt protagonist al nefericitei ciocniri, a continuat partida.
CFR Cluj s-a impus in final, cu 5-0, dupa ce a deschis scorul prin Hoban, in minutul 50.
Al doilea gol a fost marcat de Malele, in minutul 81, pentru ca Birligea sa-si treaca in cont un hattrick in minutele 87, 90 şi 90+1.