Echipa FC Voluntari a produs surpriza si a castigat in premiera Cupa Romaniei in fata celor de la Astra Giurgiu dupa executarea loviturilor de la 11 metri. La finalul celor 90 si 120 de minute scorul a fost egal, 1-1. Meciul a fost live text in aceasta pagina.
Astra a dominat mare parte din timpul jocului si a deschis scorul in minutul 36 prin Ionita cu un sut din afara careului.
Balauru, portarul ilfovenilor, a evitat golul doi al astralilor in finalul primei reprize cu un plonjon de zile mari la sutul lui Teixeira.
Aceasta dupa ce Budescu ii perpelise pe fundasii adversi pe intreaga durata a primului mitan, nereusind cu exceptia unor suturi peste poarta sa aduca modificarea tabelei.
O alta mare ocazie a giurgiuvenilor a fost ratata in minutul 32 la centrarea lui Budescu si reluarea cu capul a lui Sapunaru putin alaturi.
Dupa o prima parte modesta, cei de la Voluntari si-au trecut in cont prima ocazie cu adevarat importanta in debutul partii secunde, minutul 57, la sutul lui Balan din lovitura libera putin peste poarta.
Pe masura trecerii timpului jucatorii pregatiti de fostul mare atacant Claudiu Niculescu au avansat tot mai mult spre poarta adversa si in minutul 77 ilfovenii ratau cea mai mare ocazie a meciului prin Balan. Lung a respins in fata o minge centrata din corner si atacantul visiniilor nu a prins poarta din cativa metri.
Dupa o alta mare ocazie la o faza prelungita de atac, Voluntariul a primit lovitura de la 11 metri in minutul 82 la un fault comis de Junior Morais in propria suprafata de pedeapsa.
Marinescu a adus egalarea si meciul intra in prelungiri.
Cum niciuna dintre echipe nu a mai inscris s-a ajuns la executarea loviturile de departajare, unde singura ratare i-a apartinut lui Alexandra Stan de la Astra. Achim, unul dintre tinerii Voluntariului, a inchis meciul cu o executie in forta.