Cupa Romaniei

CSM Slatina (Liga 4) si Progresul Spartac (Liga 3), alte doua echipe din esaloanele inferioare ajunse in saisprezecimile Cupei Romaniei

Sursă foto: frf.ro

Dupa Rapid Bucuresti, echipa care a eliminat marti seara pe Daco-Getica, alte doua formatii din esalonul trei au facut pasul spre faza saisprezecimilor in Cupa Romaniei, unde vor da piept cu echipe din Liga 1 Betano.

CSM Slatina a furnizat o noua surpriza, dupa cea a scoaterii din competitie a Craiovei lui Adrian Mititelu, si a eliminat-o pe FC Arges, cu 2-0, prin golurile lui Ceapa (37) si Radu (62). CSM Slatina evolueaza in acest sezon de Liga 4.

Intr-un duel suta la suta bucurestean, Progresul Spartac a trecut cu acelasi scor de Metaloglobus, prin reusitele lui Stanciu (40) si Leafu (50).

Sportul Snagov, una dintre echipele cu ambitie de promovare in Liga 1 la finalul actualului sezon, s-a calificat dupa 3-2 in deplasare cu Unirea Slobozia. Un meci in care gazdele au avut 2-1 pana in minutul 80. Buia si Elek in minutul 90+1 au adus calificarea pentru Snagov.

In saisprezecimi s-au mai calificat Energeticianul (2-1 cu Municipal Lugoj), CS Mioveni (3-1 cu Pandurii) si UTA Arad (2-1 cu ACS Poli Timisoara).

Meciurile Axiopolis Cernavoda - Dacia Unirea Braila si Bucovina Radauti - Stiinta Miroslava au avut nevoie de prelungiri. Braila s-a calificat cu un jucator mai putin pe teren si 4-1 la loviturile de departajare, in timp ce Bucovina Radauti a scos Miroslava cu 2-0. Echipa din judetul Iasi a incheiat meciul in inferioritate numerica.



CSM Slatina (Liga 4) si Progresul Spartac (Liga 3), alte doua echipe din esaloanele inferioare ajunse in saisprezecimile Cupei Romaniei