Cupa Romaniei

Bucurie mare la Mioveni: "Ne-am dorit Dinamo sau Steaua"

Telu Stancu, presedintele CS Mioveni, s-a declarat extrem de incantat de sansa aparuta de a intalni pe Steaua in optimile Cupei Romaniei. Cele doua echipei s-au intalnit recent, in pauza prilejuita de meciurile echipei nationale, gruparea din Liga 2 impunandu-se cu 1-0 intr-un amical.

"Chiar am vrut sa cadem cu Steaua sau cu Dinamo, pentru ca obiectivul nostru in Cupa Romaniei este sa aducem o echipa de Liga 1 la Mioveni. Spre norocul nostru este jocul cu cea mai buna echipa din campioanat", a declarat Telu Stancu dupa tragerea la sorti de la Casa Fotbalului.

Acesta apreciaza totusi ca meciul din Cupa Romaniei nu va semana deloc cu partida amicala castigata de Mioveni in fata Stelei.

"Jocul va fi cu totul altul, va fi un joc dificil pentru noi. Important este ca probabil va fi lume multa. Cu organizarea nu este problema, am nocturna, avem un teren foarte bun, totul e in regula", spune presedintele argesenilor.

In ceea ce priveste sansele de calificare, reprezentantul clubului din Mioveni se arata mai degraba rezervat.

"Nu putem sa spunem ca..., nu stiu ce sanse ar fi. Poate exista si pentru noi o sansa minima, dar vom vedea la momentul respectiv", a concluzionat Telu Stancu.



Bucurie mare la Mioveni: "Ne-am dorit Dinamo sau Steaua"