Cupa Ligii

Format nou pentru Cupa Ligii

Cupa Ligii, a treia competitie valorica din fotbalul romanesc, va avea un format nou din sezonul urmator, a anuntat Gino Iorgulescu, presedintele LPF.

"Pentru că suntem convinși de utilitatea Cupei Ligii, am alcătuit un nou sistem competițional pentru aceasta, o întrecere cu două serii a câte șapte echipe, Est și Vest. Nu vom încărca absolut deloc calendarul competițional, pentru că avem în intenție să programăm cele 12 etape ale fiecărei grupe în ziua imediat următoare sfârșitului de etapă în Liga 1", se arata in comunicatul presedintelui LPF publicat pe site-ul institutiei pe care o reprezinta.

"În loturile pentru Cupa Ligii Adeplast vor fi cuprinși doar trei fotbaliști peste 23 de ani, cluburile de pe prima scenă putând astfel să-și completeze lista de 25 cu fotbaliști tineri, eligibili pentru Liga 1 Orange deopotrivă. Am prevăzut apoi semifinale în dublă manșă și, bineînțeles, o finală care să încununeze eforturile participantelor. Așa, fiecare echipă va juca minim 12 jocuri, iar finalistele 15. Ce pregătire mai importantă pentru fotbaliștii U 23 poate fi? Sau domnul președinte Burleanu a uitat de această prioritate a fotbalului românesc?", mai spune Iorgulescu.

In prezent Cupa Ligii incepe cu faza optimilor in care sunt angrenate 12 echipe, la cele sase invingatoare alaturandu-se apoi in optimi campioana Romaniei si detinatoarea trofeului pentru completarea tabloului de opt.



Format nou pentru Cupa Ligii