Cupa Ligii

Dinamo o umileste pe Steaua in Cupa Ligii

Recital din partea lui Dinamo joi seara in turul semifinalelor din Cupa Ligii si o victorie cu 4-1 in fata rivalei istorice Steaua, o echipa prabusita din toate punctele de vedere.

Steaua a dominat inceputul meciului si dupa primul sfert de ora in care echipa lui Reghecampf a ratat si cea mai mare ocazie prin Ovidiu Popescu, sut in transversala dupa o pasa de la Man, nimic nu anunta desfasurarea ulterioara a partidei.

Minutul 20 a adus deschiderea scorului la prima actiune cu adevarat importanta a lui Dinamo. De o eroare a fost nevoie in apararea stelista pentru ca Dinamo sa deschida scorul la primul sut pe si spre poarta. Mahlangu a profitat de o eroare a lui Popescu si de lentoarea lui Enache pentru a-l invinge pe Nita cu un sut plasat langa bara.

Dinamo a controlat finalul primei reprize si a ratat in doua randuri desprinderea pe tabela, mai intai prin Nistor in minutul 28 si apoi la reluarea surprinzatoare a lui Nemec din minutul 40.

Dinamo, dezlantuita

Reghecampf l-a trimis in teren pe Popa in locul lui Boldrin in debutul partii secunde, insa ocazia a venit din partea lui De Amorim in minutul 50. Man a intrat din nou in combinatie cu pasa decisiva si mijlocasul brazilian a tras putin pe langa poarta.

Nistor a dublat avantajul lui Dinamo in minutul 67 dupa un contraatac purtat de Lazar in flancul stang, totul pornind de la o minge pierduta de Man, un jucator inca necopt pentru astfel de confruntari.

Steaua a revenit in meci cu zece minute inaintea finalului si a redus din diferenta prin Aganovic. Uitat in centrul careul dinamovist acesta a reluat fulgerator din prima o centrare a lui Momcilovic.

La faza imediat urmatoare Dinamo a profitat de apatia apararii steliste si Lazar a facut diferenta cu un sut la coltul lung.

Rotariu, jucator intra in minutul 69 in locul lui Dudea, a inchis tabela cu cel mai frumos gol al meciului, un sut la vinclu dupa o cascada de driblinguri in fata lui Tosca.



Dinamo o umileste pe Steaua in Cupa Ligii