Campioana Romaniei are nevoie sa livreze un rezultat pozitiv, joi seara, in meciul de pe teren propriu cu echipa daneza Randers, in a doua etapa din grupele Conference League.
CFR Cluj a debutat cu o infrangere in deplasare la Jablonec (0-1), in timp ce Randers a remizat cu Alkmaar (2-2), echipa considerata favorita grupei la prima pozitie.
Dan Petrescu a analizat adversarul de joi si a concluzionat ca “este o echipa cu de toate”.
Vestea buna pentru CFR Cluj este data de revenirea la antrenamente a celor trei atacanti absenti in ultimele meciuri, Omrani, Alibec si Debeljuh.
Ultima oara CFR a intalnit un adversar din Danemarca in grupele Europa League din sezonul 2009/10. A fost victorie cu 2-0 in Gruia, goluri Culio si Traore, pentru ca in returul de pe Parken echipa daneza sa triumfe cu acelasi scor.
Pentru Randers este prima intalnire cu o echipa romaneasca in cupele europene.
Sezonul precedent CFR Cluj n-a obtinut nicio victorie pe teren propriu in grupa de Europa League, obtinand doua doua remize.
Randers a cucerit Cupa Danemarcei dupa 15 ani si a revenit in cupele europene dupa sase sezoane. Pentru Randers prezenta in grupe reprezinta o premiera.
Cei de la Randers au ajuns in grupele Conference League dupa ce au pierdut playoff-ul de Europa League cu Galatasaray Istanbul, 1-1 acasa si 1-2 in deplasare.
De la revenirea lui Dan Petrescu pe banca CFR are doua victorii si trei infrangeri.
Randers vine in Gruia dupa ce a pierdut duelul cu Midtjylland din campionat, scor 0-1.
Echipa pregatita de Thomas Thomasberg ocupa locul patru, cu 17 puncte in zece meciuri, intr-o liga daneza formata din 12 echipe.
Meciul programat pe stadionul Dr.Constantin Radulescu din Cluj-Napoca va fi arbitrat de o brigada din Italia, cu Davide Massa la centru.
Cotele oferite de BETANO
CFR Cluj – 2.43 | Egal – 3.58 | Randers – 3.23