Champions League

Seară nebună în Liga Campionilor. Arsenal a câștigat 6-0 cu Lens, în timp ce Inter a revenit de la 0-3 la pauză cu Benfica

Sursă foto: https://twitter.com/Arsenal

În total, nu mai puțin de 31 de goluri au fost marcate în cele opt meciuri programate, miercuri seara, în etapa a 5-a din Liga Campionilor.

La o victorie distanță de calificarea în optimile de finală, Arsenal a rezolvat ecuația meciului de pe teren propriu cu RC Lens încă din prima repriză. S-a terminat 6-0 pentru ”tunari”, după ce londonezii au intrat la pauză, cu 5-0. Este cea mai categorică înfrângere suferită de o echipă din Hexagon în Liga Campionilor și la egalitate cu eșecul celor de la Bordeaux cu Parma în Cupa UEFA din 1999.

Hattrick-ul reușit de Joao Mario în prima repriză a meciului Benfica – Inter nu a fost de ajuns pentru a aduce victoria pentru echipa lusitană. Finalista sezonului precedent a revenit în partea secundă și salvat remiza pe Da Luz, prin golurile marcate de Arnautovic, Frattesi și Sanchez. Benfica a încheiat meciul în inferioritate numerică, după ce Antonio Silva a primit roșu direct, în minutul 86.

Șase goluri s-au marcat și în duelul Real Madrid – Napoli (4-2), după ce campioana Italiei a deschis scorul pe noul Santiago Bernabeu. Englezul Judd Bellingham a marcat golul de 2-1 ajungând la patru goluri în patru meciuri pentru Real Madrid, în Liga Campionilor. Printre ceilalți marcatori de la Real Madrid s-a remarcat și Nicolas Paz care, la 19 ani și 82 de zile, a devenit al doilea cel mai tânăr argentinian care marchează în Liga Campionilor, după Lionel Messi (18 zilei și 131 de zile într-un meci cu Panathinaikos din 2005).

Alte trei meciuri s-au încheiat la egalitate: Bayern – FC Copenhaga 0-0, Braga – Union Berlin 1-1 și Real Sociedad – Salzburg 0-0.



Seară nebună în Liga Campionilor. Arsenal a câștigat 6-0 cu Lens, în timp ce Inter a revenit de la 0-3 la pauză cu Benfica