Aflate cu spatele la zid în ierarhia Ligii Campionilor, echipele Paris Saint-Germain și Manchester City au oferit un spectacol de zile mari pe Parc de Princes. Un meci încheiat cu victoria campioanei Franței, scor 4-2, după ce echipa engleză a condus cu 2-0 în debutul reprizei secunde.
PSG a ratat prima ocazie a meciului în minutul 9 la reluarea cu capul a lui Joao Neves.
Minutul 18 a adus șutul lui Hakimi din afara careului. Mingea pe mijlocul porții a fost blocată de Ederson.
PSG a continuat să domine și în finalul primei reprize echipa pregătită de Luis Enrique a reușit să marcheze un gol extrem de spectaculos. Reușita lui Hakimi a fost însă invalidată de VAR pentru un offside milimetric.
Gazdele au acuzat șocul acestui moment și au încasat două goluri în debutul reprizei secunde. Jack Graelish a deschis scorul în minutul 50 cu o reluare din fața porții, pentru ca trei minute mai târziu Erling Haaland să majoreze avantajul ”cetățenilor”.
La 0-2 și cu o poziție precară în clasament care îi lăsa în afara topului 24 cei de la PSG au avut o reacție de mare echipă. Ousmane Dembele a redus din diferență în minutul 56 după o fază creată de Barcola în flancul stâng. După alte patru minute a venit rândul lui Barcola să-și treacă numele pe lista marcatorilor și avantajul de două goluri luat anterior de City era anulat.
O fază fixă de la colțul terenului în minutul 78 a adus-o pe Paris Saint-Germain în avantaj, Joao Neves marcând cu capul pe colțul scurt, acolo unde portarul Ederson a fost prins pe picior greșit. Scorul final avea să fie stabilit de Goncalo Ramos în minutul 90+6.
PSG pune mâna pe trei puncte de aur în economia continuării parcursului european. Echipa pregătită de Luis Enrique ajunge la 10 puncte și urcă pe locul 22. Manchester City, pe de altă parte, iese din top 24 și ocupă poziția a 25-a înaintea etapei finale, având doar 8 puncte. Formația lui Pep Guardiola ajunge la patru meciuri consecutive fără victorie în Liga Campionilor.
În ultima etapă, PSG are meci în deplasare cu Stuttgart, în timp ce Manchester City primește vizita lui Club Brugge.
Cu un rezultat de egalitate în meciul direct Stuttgart și PSG merg împreună în faza eliminatorie. Stuttgart ar putea rata calificarea la un egal cu PSG doar dacă Dinamo Zagreb o învinge pe AC Milan la șapte goluri diferență, ceea ce pare de domeniul SF.