Seara de miercuri din Liga Campionilor a adus rezultate neașteptate, cu Atletico de Madrid blocată în Turcia și Eintracht Frankfurt învinsă dramatic în Azerbaidjan de revelația Qarabag.
Formația lui Diego Simeone nu a reușit să profite de deplasarea pe terenul lui Galatasaray, meciul încheindu-se la egalitate, 1-1, în cadrul etapei a 7-a.
Madrilenii au început în forță, Giuliano Simeone deschizând scorul încă din minutul 4, însă avantajul s-a risipit rapid după autogolul nefericit al lui Marcos Llorente, consemnat în minutul 20.
Deși Antoine Griezmann a fost trimis în teren după pauză, în minutul 60, Atletico nu a găsit soluții pentru a forța victoria.
Remiza complică situația „rojiblanco”, care ocupă locul 8 în clasamentul fazei campionatului, cu 13 puncte, la egalitate cu mai multe echipe, printre care și PSG, aflată pe poziția a 5-a.
Galatasaray, cu 10 puncte, se situează pe locul 16 înaintea ultimei runde, programată săptămâna viitoare.
În paralel, la Baku, Qarabag și-a confirmat statutul de surpriză a competiției. Campioana Azerbaidjanului a învins Eintracht Frankfurt cu 3-2, într-un meci spectaculos disputat tot de la ora 19:45.
Germanii au condus de două ori, prin golurile lui Uzun (10’) și Chaibi, din penalty (78’), însă gazdele au revenit incredibil pe final. Duran a redus diferența în minutul 80, iar Mustafazada a adus golul decisiv în prelungiri (90+4).
În urma acestui eșec, Frankfurt este eliminată matematic din competiție, rămânând cu doar 4 puncte.
De cealaltă parte, Qarabag a ajuns la 10 puncte și a urcat pe locul 17, păstrând șanse reale de calificare înaintea duelului extrem de dificil din ultima etapă, pe terenul lui Liverpool.