Champions League

Messi o califica pe Barcelona de pe primul loc in optimi

Lionel Messi a marcat o dubla in victoria Barcelonei in deplasare cu Celtic Glasgow, scor 2-0, in etapa a 5-a din Liga Campionilor.

Cu acest succes campioana Spaniei si-a asigurat primul loc in Grupa C a Ligii Campionilor, in conditiile in care Borussia Monchengladbach a tinut-o in sah pe Manchester City, scor 1-1, intr-un meci cu doi eliminati.

Messi a ratat prima ocazie a meciului de pe Celtic Park in minutul 16, cand a reluat pe langa poarta din pasa lui Alba.

Trei minute mai tarziu Rakitic a trecut pe langa gol cu o reluare de cap pe langa poarta, insa Messi a  modificat tabela in minutul 24.

O faza fulgeratoare pe partea stanga, Neymar trimite mingea inalt peste apararea gruparii scotiene si Messi a finalizat cu sut din prima la coltul scurt.

Celtic a irosit cea mai mare ocazie a meciului in minutul 37 la sutul lui Dembele, portarul german Ter Stegen respingand in extremis.

Cu trei minute inaintea pauzei portarul campioanei Scotiei a oferit parada meciului la lovitura de cap a lui Suarez din plonjon. Interventie de zile mari a lui Gordon cu mana stanga.

Barcelona a inchis meciul la zece minute dupa pauza prin Messi, jucator care a transformat o lovitura de la 11 metri obtinuta de Suarez.

Clasamentul Grupei C:

1. Barcelona 12 puncte
2. Manchester City 8 puncte
3. M’Gladbach 5 puncte
4. Celtic 2 puncte



Messi o califica pe Barcelona de pe primul loc in optimi