Champions League

FC Porto elimina AS Roma dupa prelungiri in returul de pe Dragao

Sursă foto: https://twitter.com/FCPorto/

Echipa portugheza FC Porto a castigat, cu 3-1, mansa retur a optimilor de finala cu AS Roma dupa un penalty acordat de centralul turc Cunyet Cakir in minutul 117 dupa consultarea VAR. Roma castigase in tur, cu 2-1!

Porto a deschis scorul in minutul 26 prin Tiquinho cu o reluare din sase metri la pasa oferita de Marega dupa o actiune in stanga.

Zece minute mai tarziu Roma restabilea egalitatea dupa un penalty transferat de Daniele De Rossi. O lovitura de la 11 metri acordata la faultul comis de Militao asupra lui Perrotti.

Minutul 45, la ultima faza a reprizei inaugurale, portarul oaspetilor Olsen a respins in extremis sutul in forta trimis de Herrera din afara careului.

Partea secunda a debutat cu ocazia ratata de Marega, o faza care l-a evidentiat din nou pe portarul Romei. O faza care a prefatat golul de 2-1 marcat de acelasi Marega in minutul 52 din centrarea oferita de Corona.

Gazdele au mai ratat o buna ocazie in minutul 77 la reluarea lui Brahimi, mingea fiind blocata de Olsen, astfel ca meciul a intrat in prelungir dupa reeditarea rezultatului din tur, dar cu Porto acum in avantaj.

Minutul 115 a adus faza care practic a decis calificarea celor de la Porto in sferturi. Centrare din afara careului pentru Fernando, acesta nu mai ajunge la minge, dar e tinut de tricou de Florenzi si Cakir solicita ajutorul VAR.

Centralul turc merge personal la margine sa vada reluarile oficiale si decide acordarea loviturii de la 11 metri pentru Porto.

Telles a transformat pentru 3-1 si a calificat-o astfel pe Porto intre cele mai bune opt echipe din Europa. Roma ramane cu amintirea semifinalei jucate sezonul trecut si cu gandul la un penalty pe care acelasi Cakir l-a refuzat in secventele de final cand, la o faza discutabila, VAR-ul nu a mai intervenit in joc.



FC Porto elimina AS Roma dupa prelungiri in returul de pe Dragao