Champions League

Benfica, victorie la scor în returul cu Brugge

Sursă foto: https://twitter.com/SLBenfica

”Vulturii” de la Benfica Lisabona sunt în sferturile Champions League, după 5-1 în returul cu Brugge de pe Da Luz.

După 2-0 în meciul tur, ecuația calificării a fost rezolvată de Benfica înca din prima repriză a manșei secunde.

Rafa Silva (min.38) si Goncalo Ramos (min.45+2) au punctat pentru un categoric 4-0 la general înaintea pauzei.

Același Ramos și-a trecut în cont dubla în partea secundă, pentru ca Joao Mario să puncteze dintr-o lovitură de la 11 metri, în minutul 71.

David Neres avea să ducă scorul la 5-0 șase minute mai târziu, un gol validat în cele din urmă de VAR.

Club Brugge a marcat golul de onoare din această dublă prin Bjorn Meijer, un jucător de doar 19 ani și 354 care și-a creat nu mai puțin de patru situații clare de a înscrie.

În sferturi s-a mai calificat și Chelsea după 2-0 în returul cu Dortmund de pe teren propriu.

Miercuri seara sunt programate alte două meciuri retur din optimi, Bayern – PSG (1-0 în tur) și TottenhamMilan (0-1 în tur).



Benfica, victorie la scor în returul cu Brugge