Champions League

Bayern revine de la 0-2 cu Juventus si castiga spectaculos in prelungiri

Juventus a condus cu 2-0 pe terenul lui Bayern si a fost la doar cateva zeci de secunde distanta de calificarea in sferturi. Bayern a egalat, 2-2, prin golul lui Muller din minutul 90 si astfel meciul a fost trimis in prelungiri. S-a incheiat 4-2 pentru Bayern si echipa lui Guardiola completeaza tabloul sferturilor.

Campioana Italiei a facut un meci aproape perfect in prima repriza, cand a lovit de doua ori decisiv.

Meciul a inceput ideal pentru Juventus, echipa obligata sa atace dupa rezultatul de 2-2 din tur, si in minutul 5 francezul Pogba a deschis scorul cu un sut din interiorul careului dupa o pasa a lui Lichsteiner.

Juventus si-a majorat avantajul in minutul 28 la capatul unei faze superbe pornita din preajma propriului careu de 16 metri. Retras in sprijinul apararii, atacantul spaniol Morata a recuperat un balon si a plecat cu mingea la picior pana in jumatatea adversa. Fostul echipier al lui Real Madrid a lasat mingea in dreapta pentru Cuadrado si acesta l-a invins pe Neuer cu un sut la coltul scurt.

Bayern s-a trezit tarziu si a redus din diferenta in minutul 73 prin lovitura de cap a lui Lewandowski din centrarea lui Costa.

Tot o centrare din partea dreapta si o lovitura de cap pe coltul scurt au facut diferenta si in minutul 90+1, cand Muller a restabilit egalitatea trimitand meciul in prelungiri.

Cei de la Juventus au ratat o mare ocazie la 2-2 in prelungiri prin Lichsteiner. Sutul acestuia din actiune a fost blocat de portarul Neuer.

Bayern a atacat mai mult pe fondul pasului inapoi facut de torinezi si Thiago Alcantara marca pentru 3-2 in minutul 108 cu un sut din interiorul careului. O minge asezata perfect de Muller si o finalizare in stanga lui Buffon.

Ca un boxer bagat in corzi Juventus nu a fost capabila sa reactioneze si a primit lovitura de gratie de la Coman, un jucator de doar 19 ani imprumutat de Batrana Doamna la Bayern si care a fost introdus in joc in minutul 58. Intrat in careul advers, Coman a trimis pe poarta si l-a invins pe Buffon cu un sut excelent plasat. Era minutul 110.

Minutul 115 a adus o mare ocazie pentru Juventus, o dubla ocazie la reluarile lui Mandzukic si Storari. Primul a impins mingea in Neuer din saritura, iar Storari a sutat in forta mult peste poarta din 6-7 metri.

Bayern Munchen intoarce astfel spectaculos rezultatul si ajunge intre primele opt echipe din Liga Campionilor pentru al 15-lea sezon in istorie. Bayern este echipa cu cele mai multe prezente in sferturi, fiind urmata de Real Madrid si Barcelona (fiecare cu cate 14 prezente).

Caseta tehnica

Bayern Munchen: Neuer; Lahm, Kimmich, Benatia (Bernat 46), Alaba; Alonso (Coman 60); Douglas Costa, Muller, Vidal, Ribery (Thiago Alcantara 101); Lewandowski

Juventus: Buffon; Lichtsteiner, Bonucci, Barzagli, Evra; Cuadrado (Pereyra 89), Khedira (Sturaro 68), Hernanes, Pogba, Alex Sandro; Morata (Mandzukic 72)



Bayern revine de la 0-2 cu Juventus si castiga spectaculos in prelungiri