Champions League

Barcelona ratează victoria pe terenul lui Napoli la ultima fază

Sursă foto: https://twitter.com/FCBarcelona

Echipele Napoli și FC Barcelona au remizat, scor 1-1, în manșa tur a optimilor de finală din Liga Campionilor.

Robert Lewandowski și-a arătat clasa de mare atacant și a deschis scorul în minutul 60 cu un șut din interiorul careului la colțul scurt.

Avantajul Barcelonei pe Stadio Diego Armando Maradona din Napoli a fost anulat după un sfert de oră.

Victor Osimhen, recent întors de la Cupa Africii pe Națiuni unde a jucat finala cu naționala Nigeriei, a punctat pentru 1-1 cu un șut din interiorul suprafeței de pedeaspă.

La ultima fază a meciului, în minutul 90+4, Barcelona a ratat șansa golului victoriei. Fanionul a rămas jos la o minge pentru Lewandowski, faza a continuat cu Ilkay Gundogan în posesie și acesta a tras puțin pe lângă poartă.

Seara recordurilor

La 35 de ani și 184 de zile, Lewandowski a devenit cel mai vârstnic marcator pentru Barcelona în faza eliminatorie a Ligi Campionilor, devansându-l pe Lionel Messi, care a punctat contra celor de la PSG în 2021, de asemenea în optimi, pe când avea 33 de ani și 259 de zile.

Lamine Yamal a devenit cel mai tânăr jucător care a evoluat vreodată ca titular în faza eliminatorie din Liga Campionilor, la 16 ani și 223 de zile.

Porto, victorie pe final cu Arsenal

Galeno a adus victoria pentru Porto în disputa cu Arsenal, în minutul 90+4.

Este primul gol primit de ”tunari” dincolo de minutul 90 în istoria participărilor în Liga Campionilor, potrivit Opta Joe.

Fundașul gazdelor Pepe a devenit cel mai vârstnic jucător titular în faza eliminatorie din Liga Campionilor, la 40 de ani și 360 de zile.



Barcelona ratează victoria pe terenul lui Napoli la ultima fază