Bundesliga

Schalke, 04 antrenori in acest sezon

Sursă foto: https://twitter.com/s04_en/

Christian Gross a fost anuntat, duminica, drept noul tehnician al formatiei din Gelsenkirchen.

In varsta de 66 ani, Gross este al patrulea antrenor care o pregateste in actualul sezon pe Schalke 04.

Ultima in clasamentul din Bundesliga la final de 2020, Schalke a mai fost pregatita in acest sezon de David Wagner, Manuel Baum si Huub Stevens.

Elvetianul Gross a pregatit-o ultima oara pe Al Ahli din Arabia Saudita pana in februarie.

Acesta a semnat un contract valabil pana la finalul actualului sezon, avand ca obiectiv salvarea echipei de la retrogradare.

Un obiectiv rusinos pentru o formatie obisnuita sa evolueze chiar si in Champions League.

Gross are in palmares sase titluri in Elvetia cu Grasshopper Zurich si FC Basel, dar si o experienta de doar zece luni pe banca lui Tottenham in 1997.

Schalke este singura echipa din Bundesliga care, dupa 13 etape, n-a obtinut nicio victorie.

Doar patru puncte a adunat formatia din Gelsenkirchen.



Schalke, 04 antrenori in acest sezon