Bundesliga

Locurile europene – o luptă aprigă în Bundesliga

Sursă foto: https://x.com/bayer04_en

Vineri de la ora 21:30, Wolfsburg și Hoffenheim au remizat cu scorul de 2-2. Meciul a făcut parte din etapa cu numărul 33 din Bundesliga. Gazdele ocupă locul 12 după etapă, în timp ce oaspeții sunt la doar 3 puncte de retrogradare. 

Sâmbătă, ultima clasată – Bochum -  a primit vizita celor de la Mainz. Echipa de pe ultimul loc a fost învinsă cu scorul de 4-1. De cealaltă parte, victoria pentru Mainz a adus-o pe loc de Europa respectiv 6, cu 51 de puncte.

În aceeași zi, Bremen și RB Leipzig au remizat alb, oaspeții fiind la egalitate de puncte cu Mainz. Freiburg – ocupanta locului 4 cu 55 de puncte – a învins-o pe Kiel în deplasare cu scorul de 2-1. Heidenheim a reușit să ia toate cele 3 puncte în deplasare la Union Berlin, însă o victorie nu a este suficientă, fiind pe primul loc retrogradabil.

Noua campioană din Bundesliga – Bayern Munchen – a găzduit-o pe Borussia Monchengladbach, pe care a și învins-o cu scorul de 2-0. Gladbach ocupă poziția a 10-a în clasament, la 6 puncte de locurile europene.

Moral slab pentru trupa lui Xabi Alonso

Ziua de duminică a fost deschisă chiar de principala urmăritoare a celor de la Bayern Munchen din acest sezon – Bayer Leverkusen. Trupa lui Xabi Alonso a fost învinsă de Borussia Dortmund pe teren propriu cu scorul de 4-2. După etapă, Leverkusen continuă să fie pe locul secund, cu 68 de puncte, iar Dortmund ocupă poziția a 5-a, cu 54 de puncte.

De la ora 18:30, Frankfurt și St. Pauli au remizat cu scorul de 2-2. Frankfurt este pe ultimul loc de pe podium, cu 57 de puncte, în timp ce St. Pauli ocupă poziția a 14-a, la egalitate de puncte cu Hoffenheim.

În ultima partidă, Stuttgart s-a impus cu 4-0 în fața celor de la Augsburg.



Locurile europene – o luptă aprigă în Bundesliga