Bundesliga

Frankfurt urcă pe podium în Bundesliga

Sursă foto: https://x.com/Eintracht

Etapa cu numărul 29 din Bundesliga a debutat vineri, pe Volkswagen Arena. Wolfsburg a primit vizita celor de la RB Leipzig, de care au fost învinși cu scorul de 3-2. După etapă, Leipzig rămâne pe loc european, respectiv 4 cu 48 de puncte.

Sâmbătă a fost o zi cu adevărat plină pentru fanii fotbalului german. Augsburg s-a deplasat la Bochum pe care a învins-o cu scorul de 2-1, iar Hoffenheim ieșit învingătoare din meciul cu Mainz (scor 2-0). De la aceeași oră respectiv 16:30, Kiel a găzduit-o pe St. Pauli, de care nu a reușit să treacă (scor 1-2).

Principala urmăritoare a liderului Bayern Munchen – Bayer Leverkusen – a avut meci pe teren propriu cu cei de la Union Berlin. Cele două au remizat alb, iar în prezent Lever ocupă locul secund cu 63 de puncte, cu 6 puncte în spatele liderului.

Ocupanta locului 6 (după etapă) – Freiburg – s-a deplasat la Borussia Monchengladbach, de care a trecut cu scorul de 2-1. Cele două sunt despărțite de doar un punct și ocupă locurile 6 și 7.

În ultima partidă a zilei, derby-ul Der Klassiker între Bayern Munchen și Borussia Dortmund s-a terminat la egalitate, cu scorul de 2-2. Bayern rămâne lider cu 69 de puncte, în timp ce Dortmund se află pe locul 8, cu 42 de puncte.

A 29-a rundă din Bundesliga a continuat duminică, pe MHPArena la Stuttgart, unde s-a deplasat Bremen. Partida s-a încheiat cu scorul de 2-1 pentru oaspeți.

Frankfurt și Heidenheim au închis etapa, pe Deutsche Bank Park. Frankfurt a învins-o pe prima echipă ce se află în zona roșie, fără drept de apel, cu scorul de 3-0. În prezent, gazdele ocupă locul 3, cu 51 de puncte, iar oaspeții locul 16 cu 22 de puncte.



Frankfurt urcă pe podium în Bundesliga