Jucătorul spaniol Rodri a cucerit Balonul de Aur, trofeu decernat la Paris pentru a 68-a oară în istorie. Acesta l-a devansat pe brazilianul Vinicius Junior de la Real Madrid.
Echipier la Manchester City, Rodri a devenit doar al doilea spaniol din istorie care a cucerit Balonul de Aur, după Luis Suarez în 1960.
Rodri a ajuns în finala de patru alături de Vinicius, Jude Bellingham și Dani Carvajal, toți de la Real Madrid.
Victoria lui Rodri a fost devoalată de absența in corpore a delegației celor de la Real Madrid de la ceremonia din Paris.
Rodri a primit Balonul de Aur din mâinile lui George Weah, singurul jucător african care a primit acest prestigios trofeu, în 1995.
Sezonul trecut Rodri a ieșit campion al Angliei cu Manchester City și a cucerit titlul european cu naționala Spaniei.
La feminin, trofeul Balonul de Aur a fost acordat pentru al doilea an consecutiv Aitanei Bonmatei de la FC Barcelona.
Noua senzație a fotbalului mondial Lamine Yamal de la FC Barcelona a obținut Trofeul Kopa acordat celui mai bun tânăr jucător din lume. Fotbalistul în vârstă de 17 ani campion european cu naționala Spaniei la EURO 2024 i-a devansat pe turcul Arda Guller de la Real Madrid și pe Kobbie Mainoo de la Manchester United.
Trofeul Gerd Muller acordat celui mai bun marcator i-a revenit internaționalului englez Harry Kane de la Bayern Munchen, cu 52 de goluri înscrise. Acesta l-a devansat pe Kylian Mbappe, fost la PSG și în prezent la Real Madrid.
Campioană a Europei în 2024, Real Madrid a fost desemnat cel mai bun club, însă din partea echipei spaniole n-a fost prezent niciun reprezentant la Paris pentru a primi trofeul.
Trofeul Lev Yashin pentru cel mai bun portar i-a revenit lui Emiliano Martinez de la Aston Villa.
Cel mai bun antrenor a fost desemnat Carlo Ancelotti, tehnician la Real Madrid, acesta nefiind în sală pentru a primi de la Jordi Cruyff și Hristo Stoichkov trofeul care poartă numele marelui Johan Cruyff.