Razvan Burleanu, contracandidatul principal al lui Gica Popescu la sefia FRF, ne-a trimis un comunicat in care explica de ce renta de 5.000 de euro pe care Mircea Sandu o va incasa pe viata de la Federatie este una reprezentanta pentru sistemul condus de "Nas".
Iata mai jos randurile scrise de Razvan Burleanu in defavoarea celebrei rente.
Ma asteptam ca presedintele Sandu, cu abilitate, sa infirme zvonul demonstrandu-ne ca este un domn si o personana generoasa. Ce sa faca dumnealui cu 5.000 de euro cand oricum are o avere probabil mai mare decat ar putea-o justifica din venituri? Dar nu s-a intamplat asa, caz in care intrebarea ramanea: pentru ce 5.000 de euro pe viata?
Mi-am zis atunci ca ar trebui sa adopt judecata stramba a presedintelui FRF ca sa pot intelege „meritele”. Si mi-a iesit. Plateste Federatia sume fabuloase de bani pentru contraperformanta sportiva? Plateste. A incheiat contracte neperformante in defavoarea Federatiei? A incheiat. Au luat baietii destepti de pe la birouri prime de calificare mai mari decat jucatorii? Au luat. S-au retras sponsori importanti si fotbalisti de la echipa nationala? S-au retras.Este FRF de cativa ani pe deficit financiar? Este. Sunt centrele de copii si juniori, cluburile din ligile inferioare, cele de fotbal feminin si futsal la limita supravietuirii? Sunt. A reusit sa faca din Federatia Romana de Fotbal o ruina provinciala pierduta in timp si uitata de lume? A reusit. Si cate si mai cate grozavii…
Dezvoltare? Inovatie? Principii? Performanta? Mofturi mon cher! Aiureli pentru naivi.
Apoi mi-am dat seama ca pentru toate „binefacerile” a tot fost platit. Deci intrebarea imi tot revenea: pentru ce 5.000 de euro pe viata ca „presedinte de onoare” cand faptele l-ar trimite, de fapt la stalpul infamiei din piata publica? Nu zicea ca se retrage?
Iar am adoptat judecata stramba a presedintelui FRF si am reusit sa-i inteleg perceptia de sine faraonica, placerea de a se vedea numit „presedintele etern”, ca in Coreea de Nord. „Marele carmaci”, „geniul fotbalului romanesc”, „el insusi” sau mai stiu eu ce.
Dar tot era ceva care nu se lega. Insa brusc am intrat pe fagasul dumiririi pornind de la cunoscuta porecla de „Nasul” a domnului Mircea Sandu. Ei bine, aceasta nu are nicio legatura cu celebrul Goodfather din romanele cu mafioti italo-americani, ci are un continut mult mai prozaic, tipic romanesc. Sa ma explic. Unul dintre motivele pentru care CFR Calatori este pe duca tine tot de „nasie”. Controlorul de pe tren e cel care ar trebui sa vegheze ca cei care folosesc serviciul de cale ferata sa si plateasca pentru el, ca institutia sa nu fie pagubita. Insa unii controlori sunt de fapt „nasi”. Adica: ei ii accepta si colecteaza de la toti cei care vor sa mearga pe blat. Perspectiva „nasului” e simpla: eu iti fac un serviciu, iar tu trebuie „sa dai dreptul”, pentru ca „e un gest corect”. Si o vor tine tot asa, fiecare cu interesul sau, pana ce compania va da faliment.
De blat se pregateste si Nasul Mircea Sandu. Am vazut cu totii cand domnul Gheorghe Popescu i-a prezentat ca facand parte din echipa sa pe locotenentii domnului Sandu, toxicul Adalbert Kassai si Dumitru Mihalache, toti trei apartinand acelei categorii maligne a oamenilor din fotbal care au folosit acest sport doar pentru a extrage beneficii personale.
Ca orice „nas” prevazator, are grija ca parte a blatului sa fie persoane care au vulnerabilitati: fie ca statul ii urmareste penal sau au probleme financiare serioase (Gheorghe Popescu), fie ca se afla in conflict de interese (Gheorghe Hagi, chiar daca nu este remunerat, pozitia decizionala creeaza situatia de conflict de interese), fie ca incurajeaza nepotismul fiind in aceeasi echipa tata si fiu (Cristian Bivolaru si Octavian Bivolaru) sau ca omul de PR al domnului Popescu este transformat (Mihai Negut) in marele reprezentant al unei firme care ar trebui sa acceada la pozitia de partener de marketing al FRF in urma unei licitatii publice si nu ca urmare a unei relatii prestabilite, bazata pe interese personale.
Iata pentru ce isi ia Nasul „dreptul” si i se pare „un gest corect”, desi trenul este pe linia moarta si fara combustibil. Omul permite urcarea in tren a echipei Popescu. Domnul Mircea Sandu ramane conductorul necontestat incadrat de cei doi locotenenti ai sai (Kassai si Mihalache) care sa-i tina bine in mana pe calatorii platitori, iar notorietatea noilor pasageri (si doar atat) ar urma doar sa genereze basmul de adormit publicul.
Pentru ca domnul Presedinte Mircea Sandu ocoleste raspunderea vorbind mereu de autofinantare, as dori sa sa fac cunoscut publicului urmatoarele lucruri: Federatia Romana de Fotbal este o institutie de utilitate publica si interes national care foloseste simbolurile Romaniei si care ar trebui sa se afle in slujba societatii romanesti, dand socoteala pentru activitatea sa. Autofinantarea nu trebuie sa fie echivalata cu risipa irationala si bunul-plac decizional. FRF nu ia bani de la stat nu din marinimie, ci pentru a evita controalele Curtii de Conturi intrucat, dincolo de eternul subiect al antrenorului echipei nationale, Federatia Romana de Fotbal inseamna contracte de achizitii, contracte de mentenanta si servicii, contracte pentru constructii, contracte pentru transport international, contracte de cazare si logistica etc. Nimeni nu stie cu cine sunt incheiate si cu ce costuri. Nimeni nu stie cu adevarat care este amploarea dezastrului de la FRF si cat de mult ar ar fi putut face un manager inteligent pentru aceasta institutie, daca „epoca de aur” Sandu ar fi apus din timp. Cat vom mai suporta mizeria si jaful? Asta depinde doar de noi si de aceea va invit sa promovam impreuna schimbarea totala.
