Extrasport

Omicron, un pas lateral: Context și efecte

Pentru că v-am obișnuit să nu înghițim pâinea ca rața, pe nemestecate, vă propun să facem un pas lateral și să vedem contextul în care a apărut sperietoarea Planetei, Omicron, dar și efectele sale actuale sau psoibil ce vor urma. 

Omicron. Și la un semn se închid șase sau șapte țări din Africa de Sud pentru călătoriile internaționale. Brusc, restricțiile din țările europene par mult mai bune, iar vaccinarea covid - pentru cei care s-au ferit de ea ca de varză acră - are deja un gust mai bun. Inclusiv doza trei în fața căreia mulți sunt sceptici din dorința de a nu deveni dependenți.

Nu uitați, încă nici nu se știe dacă acest Omicron este (1) mai contagios decât Delta și (2) dacă trece de vaccinul coronavirus. Nu se știe. Dar poate fi. Iar unii par că știu având în vedere măsurile.

Premierul Africii de Sud plânge și nu îl ascultă nimeni. „Este ridicol că s-au impus restricții internaționale atât de repede, din nou, fără o investigație”, spune acesta citat de BBC, citiți articolul. Rețineți, „din nou”. Africa de Sud tocmai ieșise în noiembrie la început din restricțiile internaționale. I-au omorât la turism. În plus, consideră BBC, „experts are hopeful that the variant may help encourage more people to get jabbed”. 

Așadar, „experții” dau de înțeles că poate a picat bine în Africa de Sud această variantă, să îi ajute puțin la inoculare. Și, de ce nu, a picat bine de tot și în Europa.

Africa de Sud și țările din Africa nu doar că nu sunt interesate nici negru sub unghie de vaccin, dar nici nu avut și nici nu au multe cazuri de covid astfel încât să se justifice vreun vaccin. Nu că în Europa s-ar justifica pe cifre.

Africa de Sud este țara care a descoperit „Omicron” și l-a raportat. L-a descoperit pentru că are un sistem foarte avansat de analiză și detecție.

Acest lucru nu înseamnă că virusul a originat din Africa de Sud sau Africa. În acest articol de la CNN, spre mijloc, se recunoaște acest lucru. Este citat Sharon Peacock, profesor la Public Health and Microbiology at the University of Cambridge, care spune așa: „Este important să nu presupunem că această variantă ar fi orginat în Africa de Sud”. 

Cu toate astea, gândiți-vă acum la percepția voastră: este știut că e din Africa. O știți, că s-a scris într-un ritm susținut de ieri începând.

Știți câte cazuri de Omicron sunt în Africa de Sud? Vă spun eu, nu, nu știți. Nu e o informație de interes care ar putea justifica izolarea acestei țări și a altora din zonă. În alt articol de la CNN, este un interviu video cu un epidemilog local, care spune în materialul video: „a handhul of cases”, adică „vreo cinci cazuri”. Iar acel doctor mai spune că „mă aștept ca persoanele vaccinate să aibă cazuri ușoare”.

Și atunci ce s-a închis Africa? Oare ca să înțeleagă o dată și pentru totdeauna domnul prim ministru din Africa de Sud că trebuie crescută și acolo campania? Se aude și în Africa de target-ul OMS care dorește vaccinarea planetei la 70% până la mijlocul lui 2022sau nu?

Mai sunt cazuri și în alte țări? Da, haideți să vedem unde. Un alt articol de la CNN, aici. Este cunoscut faptul că un caz de Omicron a fost descoperit și în Belgia. Cazul a venit după o călătorie din Egipt, așadar fără contact cu Africa de Sud.

Dacă în Africa de Sud au fost descoperite vreo cinci cazuri, în Israel au fost descoperite cel puțin patru. Un turist care venea din Malawi, doi care „veneau din străinătate” fără să se specifice de unde, iar unul care venea din Iordania, vecina Israelului. Sursa e aici. Așadar, dintre cele patru cazuri admise la nivel oficial de Israel, doar unul e din Africa, pentru două se ascunde originea, iar unul e de la vecina Iordania. Și mai avem cazul din Belgia, venit din Egipt, tot o vecină a Israelului.

Cu 5 cazuri în Africa și 4 în Israel, se poate spune presupune că „țara stântă” ar putea fi focar?

Ar fi posibil ca unii experți, care nu au apărut în acești doi ani deloc în presa de larg tiraj, să fi avut dreptate atunci când au spus că a vaccina în pandemie este o mare greșeală pentru că virusul ar putea căpăta mutații rezistente la vaccin și crea cazuri mult mai grave?

Este posibil ca acest virus, dacă se dovedește a scăpa răspunsului imun al mRNA, să se fi adaptat nu în Africa de Sud ci, de exemplu, într-o țară cu o rată mare de vaccinare și să fi evoluat pentru a trece de vaccin? Să zicem, această țară ar putea fi Israelul, campioana dozei trei? 

Și acum să trecem la Europa.

Contextul în care apare Omicron este unul ce ar putea fi considerat „oportun” în Europa. Oportun pentru a crește vaccinarea și a trece și aici, fluid, natural, la doza trei.

În mare parte vaccinată cu două doze, dar nu cât se dorește, Europa începe să se revolte din cauză că a ascultat de guverne, s-a vaccinat, iar acum are și mai multe cazuri și mai multe restricții față de era „preMRNA”. Europenii nu vor să audă de doza trei, în timp ce ieri UE a anunțat că Certificatul Verde European va expira la nouă luni după doza doi, iar prelungirea va fi curând psibilă doar prin a treia injecție! Mai țineți minte că s-a spus faptul că Certificatul Verde este o măsură temporară până în iunie 2022 la nivel de călătorii UE, iar acest lucru înseamnă că România îl poate adopta fără frică la nivel intern pentru accesul la locul de muncă pentru că oricum, curând, nu va mai avea suport legal?

Proteste de stradă importante apar în Olanda și Austria, cea din urmă dorind impunerea vaccinării obligatorii. În Germania vaccinarea a stagnat și se dorește mai mult din partea guvernului. În Portugalia, vaccinată peste 85%, nu mai este voie cu spectatori în tribune iar cazurile urcă liniștit după ce faimosul amiral care i-a ciuruit pe toți a cam dispărut din octombrie. Toate țările vaccinate acum au mai multe cazuri de covid decât în octombrie, doar România și Bulgaria înregistrând mai puține, am arătat acest lucru aici.

Majoritatea țărilor acum vaccinate cu procentaj mare au mai multe cazuri decât înainte de vaccin, vezi Olanda sau Danemarca.

Ce ar „rezolva” Omicron în Europa, fără nazuri din partea populației care nu mai vrea să audă de vaccin și restricții? Ar rezolva așa:
1. Stați cu aceste restricții, sunt bune, nu mai guițați, a venit bau-bau, nu mai ieșiti la proteste.
2. Aveți rată mică de vaccinare, 60%? Vaccinați-vă, acum e momentul să luăm arma în mână, să urmăm ciuruiala din Portugalia și după tot cu restricții să stăm, vine ciuma.
3. V-ați vaccinat acum nouă luni? E timpul pentru doza trei. Ieri, UE a anunțat că doza 2 va expira la 9 luni pe Pașaportul Verde, iar pentru prelungire va trebui doza 3. 

Omicron pare că a venit la fix să rezolve multe lucruri. Iar eu fac parte din categoria celor proști, care nu cred în coincidențe.

Să nu uităm nici spiritul de anticipație și clarviziunea domnului din Germania. „Vaccinați, vindecați sau morți”. Ce voia să spună el? Indirect, se afirma că nu vor exista persoane care să nu contacteze boala în această iarnă, în Germania. Acest lucru părea o prostie având în vedere numărul de cazuri de covid mic (5 milioane) raportat la  populația germană (58 de milioane) în doi ani de zile. Era ridicol să crezi că în trei luni de acum înainte 55 de milioane de germani se vor îmbolnăvi, pentru ca afirmația de mai sus să fie adevărată.

Să fie Omicron acea ciumă care, cu adevărat, va face ca toată lumea să ia boala? Vom vedea.

Se poate crește o campanie de vaccinare mai bine și mai natural decât un virus nou? 

Momentul în care apare Omicron, fără dubiu, este ideal pentru a crește campania de vaccinare, dacă va fi ciuma anunțată de germani.

onlinesport.ro: Vadim Cușnarencu



Omicron, un pas lateral: Context și efecte