Extrasport

Nașterea Domnului Georgescu

Sursă foto: https://www.facebook.com/calingeorgescuro/

Care este explicația emulației votului masiv pentru un necunoscut, Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor din 2024? Am încercat să aflu ce spun cei care l-au votat, cei care au apărut acum după alegeri și despre care nu s-a știut nimic înainte. În afară de votanții d-lui Georgescu, toată lumea este în stare de șoc, pentru că nimeni nu a auzit de acesta pănă ieri seară, când candidatul a devenit singurul din Turul 1 care a obținut peste 2.000.000 de voturi, adică peste 20% din sufragii.

43% din voturi a primit dl. Georgescu din aproape toate voturile numărate de la românii care s-au exprimat din străinătate. Indiciul este clar, românii plecați au dorit schimbarea despre care scriam și aici, mai jos, la motivația de a vota cu „alții”. Doar că, deși George Simion părea să fie „altul”, oamenii l-au asimilat în urma campaniei electorale cu cei din clasa politică actuală, iar eticheta de „Alții” a fost lipită de alegător pe dl. Georgescu.

Vorbind cu lumea, nu numai că alegătorul român din străinătate a dorit să vină altcineva din afara sistemului după 35 de ani, ci acesta a influențat și votul celor de acasă. Românii plecați la muncă, cei tineri, au sunat acasă părinții și familia să voteze cu dl. Georgescu așa cum am aflat, ceea ce s-a și întâmplat. Părinții și bunicii din România ai tinerilor plecați afară au ascultat comanda și au pus ștampila pe dl. Georgescu.

Declarații precum „Buzăul nu e Moldova, vă rog să nu mă jigniți” sau „tinerii plecați în străinătate nu stăpânesc o meserie prea bine” au inflamat disapora, dar și zone alte țării care nu au uitat la alegeri și au votat în consecință și cu ură contra celui care le-a emis.

Totuși cum în țară Marcel Ciolacu a câștigat zona Moldovei? „A fost votat de bătrânii cărora le-a mărit pensiile, tinerii nu au votat cu Ciolacu”, a afirmat alegătorul d-lui Georgescu.

„Alții care nu au blaturi” a fost deviza celor care l-au născut pe dl. Georgescu, considerat altcineva nou, un om din popor. Apartamentul de 50mp al lui George Simion nu a convins aici. 

Cei care l-au votat pe dl. Georgescu admit că „nu știm cu cine e și ce va face, dar ne-am săturat de ăștia din ultimii 35 de ani, tot pe ei să ii votăm?”.

„Televiziunile mint” a fost o altă deviză a celor care l-au votat pe dl. Georgescu. Presa mainstream care a mințit cu sfruntare pe perioada pandemiei de covid, înrolată într-o campanie antiumană, a decontat acum lipsa de încredere și votul de blam al audienței pe care a înșelat-o și pe care a păcălit-o. Audiența care a plătit și plătește cu sănătatea nu poate uita ce i s-a promis în pandemie din partea presei în care a avut încredere și, de fapt, ce a primit: să se înțepe cu un ser dubios care le-a adus și le aduce numai probleme.

Dl. Georgescu „vorbește frumos și e inteligent, e altceva”, mai spun votanții săi. Comparativ cu Simion, care a fost un fel de Victor Ponta însă cu carismă, dl. Georgescu a venit fără scandaluri și retorică de cartier, însă a puncat dur, tăios și concis lucruri care sună bine. Acest mod de a fi „altceva” inclusiv prin modul în care a împachetat mesajul l-a agățat decisiv pe alegătorul d-lui Georgescu, subjugat de retorica sa diferită.

Alegătorul d-lui Georgescu nu mai vrea blaturi politice și urăște sărăcia din țară în care a fost aruncat permanent în ultimii 35 de ani.

Cam așa a putut să se nască dl. Georgescu, neprimit la posturile tv, dar în spate cu o campanie finanțată masiv nu se știe de cine și cum pe Facebook și Tik Tok, canale mult mai directe și percepute a fi în acest moment mai credibile.

Pe de altă parte, nu se obțin atât de multe voturi doar de pe rețelele sociale. George Simion e campionul pe Facebook (1,4 milioane de urmărori) și Tik Tok (603.000 de fani), dar  a luat 14%. Dacă prespunem că voturile sunt corecte, emulația pentru dl. Georgescu, o emulație tăcută și surdă înainte de votul din Turul 1, aceasta a putut veni doar dintr-o întețire a focului fie de la vântul natural fie de la foale invizibile.

Vadim Cușnarencu



Nașterea Domnului Georgescu