Acest articol este un pamflet, la fel ca acesta.
Nașterea Domnului Georgescu a avut loc pe 24 noiembrie 2024. Moartea, astăzi.
Nașterea a fost una atât de forțată, atât de brutală - unii spun că s-a folosit ajutor statal prin forceps - încât dl. Georgescu a apărut pe lume nevăzut de o jumătate de țară. Dar țipătul său a fost atât de puternic, atât de ascuțit, prima sa gură de oxigen a fost atât de nesățioasă încât moașele i-au dat zece pe linie. Iar toată lumea a aflat.
Însă, de la moașe avea să se ajungă rapid la moaște.
Nașterea a dus rapid la o premieră în istoria României, cea a anulării unor alegeri.
Se pare că doar alegerile prezidențiale au fost afectate de un forceps statal. Cele parlamentare sunt în regulă, acolo nu s-a văzut nici un forceps sau, dacă a fost, a fost unul omologat de Spital, iar acelea nu provoacă infecții.
Între timp, se pregătește Ambulanța. Dl. Georgescu trebuie dus la Spital, dar nu la Maternitate, ci la tomberonul din spate. Nu se va mai naște a doua oară, este imposibil. Nimeni nu se naște de două ori, ne învață știința. Totuși, unii au dubii, dar aceștia fie se întreabă tâmp, fie interferează cu voia unor state.
Totul rămâne între ai noștri, cei cu forcepsuri omologate, cei care ne-au scăpat de o naștere care nu trebuia să aibă loc. Cei care au avut grijă ca între noi să nu apară brusc un Alien.
Mulțumim celor nu puțini care au oprit acest lucru. Acum chiar putem dormi liniștit.
Domnul Georgescu a murit. Scurt și în chinuri.
Vadim Cușnarencu