Pentru a limita cazurile de covid (coronavirus), autoritățile din România pun accent pe purtarea unei măști corespunzătoare, pe distanțarea socială, pe testare  și pe prevenția cazurilor grave în ambulatoriu cu medicamente antivirale monitorizate. 

Nu se despart „vaccinații” de „nevaccinați”.

Nu se impun prin lege Certificate Verzi care de care mai minuțioase și fără niciun efect antiviral.

Nu se „încurajează” vaccinarea prin diverse tertipuri. Așa cum nici un hoț de mașini, dacă îți pune cuțitul la gât, nu se numește că te încurajează să ii dai cheile. Cei care au făcut asta în alte țări sunt sigur că vor răspune nu doar politic. 

Se dau, cel puțin pe hîrtie, pentru prima oară opțiuni și scheme de tratament ambulatoriu, pentru a nu mai aștepta agravarea unor cazuri.

Măsurile luate astăzi sunt corecte și, în fapt, cele indicate în manuale în cazul unei pandemii. Au fost luate și în 1918. Nu poți opri un virus. Natura este prea puternică, nu o poți învinge. O vom învinge atunci când de la zero vom ști să facem și noi un om. Sau o muscă. Adică, niciodată. Noi suntem încă Era Metalului și a Siliciului. Trebuie să fim conștienți de acest lucru și umili, dacă vrem să fim puternici. Când știi ce nu știi, atunci poți avansa. Am spus din 2020, în cercuri mai restrânse, că serurile netestate mRNA sunt similare cu a băga orbește un băț prin ulucile unui gard, cele mai mari șanse fiind să nu ajungi la ceea ce dorești. Îmi mențin părerea mai departe. Să facă experimente pe ei și ai lor de-alde Bourla sau Ursula, treaba lor, să bată ei pe propria sănătate recordul mondial la „doze” și anticorpi și după vreo zece ani să ne zică și nouă ce au aflat.

Pe lângă măsurile de limitare a efectelor unei pandemii, pe care liderii momentului le pot lua și, pe moment par că le-au luat corect, există și lucrul cel mai important: lupta fiecăruia. Nu lupta cu virusul. Nu lupta pentru binele altora, ci cea mai grea luptă, cu propria persoană. Lupta cu sine. Cu propria lene, cu propria delăsare, cu propria indiferență, cu propriul confort, cu propriile perne moi.  Lupta de a fi consecvent, de a purta o mască bună în locuri aglomerate și la locul de muncă, de a  nu merge în fiecare zi în mall și la restaurante, de a nu mai călători în toate colțurile lumii de 15 ori pe an, fără măcar să pricepi ceva și cărându-te pe tine cu aceleași probleme de care crezi că așa scapi. Lupta de a sta acasă cînd te simți rău. Lupta de a educa în vremuri cu multe cazuri copiii chiar să țină măști pe față la școală. Lupta să scoți copiii la aer curat, în loc să stai să te uiți în weekend la televizor. Lupta să le explici copiilor că măsurile de limitare a libertății nu sunt în regulă și că trebuie luptat pentru a recupera libertatea. Lupta de a te testa real, nu a intra cu falsuri la magazin. Aceste lucruri înseamnă, de fapt, a fi responsabil în cadrul unei pandemii. Nu vaccinare și certificate verzi, pe care, până la urmă, pentru o cale mai ușoară și pentru a ceda fără luptă, le poți și falsifica.

Prin Omicron natura pare să arate că nu o bate nimeni. Toate miliardele de vaccinuri realizate în ultimul an au fost aruncate la chiuvetă de Omicron. Deși, este posibil ca, așa cum spun și au anticipat unii oameni de știință,  persoanele vaccinate să aibă deja o imunitate scăzută din cauza „dozelor” repetate de Spike din mRNA, ceea ce le crează îmbolnăviri, cu sau fără Omicron. În același timp, spun unii oameni de știință, vaccinarea în pandemie va crea (dacă deja nu a creat prin Omicron) varinte virale care să treacă de protecția vaccinală. Dar unii oameni de știință țipă precum DiCaprio în „Don't look up”, adică degeaba, până va pica tuturor „comeata”, vorba lui I. L. Caragiale. O să scriu și despre acest film, slab în sine, dar bun pentru unele categorii și mai ales bun pentru că în ultima vreme nu am mai văzut artă de protest. Dar asta într-un text viitor.

Pandemia se învinge cu metode antipandemice corecte, dublate pe disciplină și efort personal. Cei care conduc, alături de cei care i-au votat, trebuie să lucreze ca o echipă, nu de pe poziții de forță.

Am văzut unde s-a ajuns cu cazurile de covid în țări precum SUA, Europa de Vest sau Israel. Este mai rău ca la început. Precum în filmul „Don't look up”, urletele unor experți au fost și sunt degeaba, legate nu doar de posibile efecte adverse pe termen mediu sau lung, cât și de folosirea în premieră mondială a unui vaccin într-o  pandemie. Nu interesează pe nimeni. Din ce țări sunt acum oamenii care suferă cel mai mult, cu cele mai multe cazuri de covid și cu cele mai restricitive Certificate Verzi care au dus inclusiv la vaccinarea obligatorie a lor și a copiilor lor? Din țările cele mai vaccinate.

Am văzut cum liderii acestor țări supervaccinate nu pot da înapoi. Din contră, retorica lor politică devine din ce în ce mai agresivă, dar și dublată de măsuri complet anticetățenești și antidemocratice. În Australia sunt ghetouri, în Franța președintele țării afirmă că „până la final” cei nevaccinați vor fi „călcați pe nervi” prin măsuri restrictive. Citiți în articolul de dinainte, scrie negru pe alb, „until the end”, niște cuvinte omise de o parte a presei care a citat aceste declarații uluitoare. Și dacă o spune Micron, atunci așa este agenda cam peste tot. Până la final. Asta înseamnă că, la rândul lor, oamenii trebuie să fie și ei gata să lupte până la final. Dacă e care pe care, atunci să înceapă care pe care. Niciun lider, de la managerul de aprozar până la președintele unei țări, nu își poate exprima fățiș dorința de a elimina membrii unei echipe. Pentru asta, trebuie să plătească, să fie călcat în picioare, trebuie jucat pe genunchi.

De ce sunt demonstrații de stradă pe care nu le bagă nimeni în seamnă? De ce lumea fuge de vaccin și falsifică peste tot certificate de vaccinare, totul fiind atent monitorizat și pedepsit? Pentru că, până la final, trebuie aplicat ceea ce s-a început.

Am mai scris, România a avut și încă are șansa să vadă cum este în alte țări și să nu facă aceleași greșeli. Dacă oamenii politici pot să nu se alinieze.

Cumva, cel puțin pe moment, pare să se fi ajuns într-un punct corect cu măsurile din România. Mai mult într-o pandemie nu se poate face. 

Este o vorba care spune așa: „o răceală ține șapte zile cu medicamente și o săptămână fără”. La fel este posibil să fie și cu pandemiile: o pandemie să țină doi ani cu vaccin și 24 de luni fără.

Vadim Cușnarencu