Țineți minte acest articol scris de mine pe 17 octombrie 2021. Vedeți cum se încheie, ultimele două paragrafe. Să nu uităm că de la vizita OMS în România a început totul.

Am amintit acolo o parte din istoria noastră, a românilor, pentru modul în care am reacționat la invazii străine. Pe vremea lui Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș sau Ștefan cel Mare ne apăram de invazii prin tactici precum otrăvirea fântânilor sau arderea recoltelor. Plus strategii abile de luptă, pentru că eram puțini și mai slab dotați militar. Trebuia să fim mai deștepți, mai eficienți și mai curajoși ca să păstrăm locul care ne place, locul numit acum numit România.

Cei care au plecat din țară au ales calea mai ușoară. Cei care au rămas, au ales calea mai grea.

Acum trăim vremuri în care trebuie din nou să ne apăram de invazia străină, după ani și ani de zile. În numele covid, politicienii români sunt forțați să adopte un document bazat pe restricții asupra propriului popor, numit „Certificat Verde”. Românii puși de străini sunt puși să adopte măsuri coercitive contra românilor, măsuri contra voinței tuturor, atât a celor care le aplică (sunt sigur) precum și a celor care le înghit.

S-a gestionat, e drept puțin cam târziu, „valul” din octombrie 2021? S-a gestionat. Din momentul în care s-au luat măsurile, s-a dus în jos. Fără Certificat și fără 80% vaccinați. Avem țările 80% vaccinate, cu Certificat, care acum stau în casă în lockdown. Care e rostul Certificatului, în afară de a satisface apetiul extern?

Avem oameni politici la putere, precum domnul Alexandru Rafila - Ministrul Sănătății. Avem oameni în opoziție precum domnul George Simion - copreședintele Partidului A.U.R. Primul trebuie să aprobe Certificatul, al doilea se opune. Ambii, în egală măsură, au șansa de a rămâne în istorie. Și nu oricum, ci într-un moment de referință, unic, dificil, de conflict, de atac internațional asupra României.

Cine crede că „mai durează puțin” are mari șanse să se înșele amarnic. Durează deja „puțin” de doi ani. Oamenii erau duși cu zăhărelul prin declarații că totul se va termina în 2022. Acum se vorbește de 2024. Și apoi se va vorbi de 2026, an de an fiind mai cocoșați de reguli și restricți.. Au fost două „doze”, acum sunt trei și patru. Cineva ține bățul cu zăhărelul în fața capului calului, iar calul fuge mai departe, orbit. În Olanda și Germania, la nivel de „recomandări” se dorește limitarea în propria casă la doi, patru sau zece oameni, în funcție de statutul vaccinal. 

Dl. Rafila poate intra în istorie și va intra sigur, fie în sensul bun, fie în sensul rău. Prin neadoptatea acestui Certificat, curajul său nu va rămâne doar pentru astăzi. Prin adoptarea Certificatului, dumnealui dar și alții aflați acum la putere care pun umărul, vor avea ocazia să fie asociați cu una dintre cele mai puternice acțiuni antipopor din istoria noastră, cea care va deschide calea spre restricții din ce în ce mai granulare și spre forțarea injectării adulților și copiilor cu seruri mRNA încă neclare din punct de vedere științific. Și altele mai rele ce vor urma.

Dl. Simion - este posibil deja să fi făcut un un pas în istorie, mic, dar să-l fi făcut. Conjuntura, curajul, momentul. Prin protestul din 21 decembrie 2021 ând românii au bătut la porțile Casei Poporului să nu se introducă acest Certificat Verde venit de afară. 

Pentru că nu trebuie să vezi viitorul, ci doar să te uiți la ceea ce se petrece în alte țări, ca să observi implicațiile Certificatului asupra libertății. Doar Franța ce a anunțat ieri că din 2022 Certificatul va fi doar pe bază de vaccin, e drept, nu la locul de muncă, încă. Franța a călcat în picioare Liberte - Egalite - Fraternite. Și peste tot în lume, direcția este aceeași. Controlul suprem al omului de câtre om. Repet, încă este bine, cred că vor veni vremuri mult mai grele și, ideal, ar trebui să luptăm ca să nu ajungem acolo.

Pot cei de la putere să ardă fântânile și să otrăvească câmpiile sau nu? Pot cei din opoziție să se opună? Lupta este pentru un loc în istorie, într-o luptă unică pentru libertate, o luptă pe care rar ai șansa să o trăiești.

Vadim Cușnarencu