EURO 2024

Surpriză de proporții în grupa României. Marea favorită Belgia a fost învinsă!

Sursă foto: https://x.com/EURO2024

Slovacia a furnizat prima surpriză la EURO 2024 prin victoria obținută, luni seara, în fața favoritei Belgia, scor 1-0.

Așa am trăit Belgia - Slovacia

Un meci decis de Ivan Schranz în minutul 7 după o mare eroare a defensivei belgiene.

La 0-0, în debutul partidei, Belgia a ratat două mari ocazii prin Romelu Lukaku, portarul Martin Dúbravka.

Cu trei minute înaintea pauzei același Lukaku a ratat o mare ocazie singur cu portarul.

În repriza secundă Belgia a avut două goluri anulate de VAR, de fiecare dată la golurile marcate de Lukaku.

La prima intervenție a arbitrajului video a fost sancționat un ofsaid la Lukaku, în timp ce al doilea gol a fost anulat pentru un henț comis de Louis Openda la faza premergătoare pasei decisive în fața porții.

Caseta tehnică

Belgia: Casteels - Castagne, Debast, Faes, Carrasco (Lukebakio 84) – Trossard (Tielemans 74), Mangala (Bakayoko 58), De Bruyne, Onana, Doku (Openda 84) – Lukaku. Selecționer: Domenico Tedesco.

Slovacia: Dubravka - Pekarik, Vavro, Skriniar, Hancko - Kucka, Lobotka, Duda (Obert 90+4) – Schranz (Duris 81), Bozenik (Strelec 70), Haraslin (Suslov 70). Selecționer: Francesco Calzona.

Cartonaşe galbene: Mangala 30, Tielemans 76, Lukebakio 85 / Schranz 41

Arbitri: Umut Meler – Emre Eyisoy, Kerem Ersoy (Turcia).

 


Surpriză de proporții în grupa României. Marea favorită Belgia a fost învinsă!