EURO 2024

România, VICTORIE uriașă cu Ucraina în primul meci la EURO 2024

Sursă foto: https://x.com/EURO2024/

Naționala României a debutat cu victorie la Campionatul European de fotbal. Un succes categoric în fața Ucrainei, scor 3-0 (1-0), o echipă cu jucători mai bine cotați pe hârtie. Tricolorii au făcut meciul vieții, fiecare în parte, iar la final România a obținut prima victorie la un Campionat European după 24 de ani și doar a doua din istorie la această competiție a fotbalului continental.

Așa am trăit România – Ucraina, debutul tricolorilor la EURO 2024

Primul șut pe poartă a aparținut tricolorilor după o fază rapidă dezvoltată de Denis Drăguș în flancul drept. Mingea a fost scoasă în centru pentru Florinel Coman, acesta trimițând pe portar.

Ucraina a dominat teritorial jocul, cu o posesie de 70% la jumătatea reprizei. Chiar și așa, ne-am apărat bine și am închis toate culoarele spre poarta apărată de Florin Niță.

În absența altor soluții, Artem Dovbyk a căutat fără succes șutul de la distanță, în minutul 23.

România a deschis scorul în minutul 29 prin Nicolae Stanciu. Căpitanul nostru a prins un șut senzațional din afara careului aproape de vinclu, totul pornind de la un presing agresiv și o recuperare prin Drăguș pe respingerea portarului Andriy Lunin.

Ucrainenii s-au clătinat vizibil după lovitura încasată de la tricolori și Stanciu a fost aproape de dublă, în minutul 39, când a căutat poarta direct din corner și mingea a lovit bara transversală.

O lovitură de la colț obținută de ai noștri la șutul lui Dennis Man din acțiune, mingea fiind ușor deviată cu genunchiul de un fundaș advers.

Două goluri în debutul părții secunde

Repriza a doua a început cu șutul lui Coman pe lângă poartă. A fost semnalul că tricolorii vor să tranșeze rapid disputa și așa avea să se întâmple.

Răzvan Marin a marcat golul de 2-0 cu un șut din afara careului în minutul 53, după un contraatac declanșat de Drăguș din propria noastră jumătate de teren.

Cinci minute mai târziu Drăguș avea să înscrie golul trei al echipei României din pasa lui Dennis Man, primul jucător de la acest EURO care ajunge la două pase decisive.

Până la final ne-am apărat exemplar și nu i-am lăsat pe ucraineni să-și creeze prea multe ocazii. De altfel, primul șut al Ucrainei pe poartă a venit abia în minutul 77 la execuția lui Sudakov.

Niță a avut la rândul său câteva intervenții decisive, blocând tot până la final, inclusiv șutul lui Mudryk din prelungirile partidei.

România a obținut cea mai mare victorie din istorie la un turneu final major, Mondial sau European.

La meciul de la Munchen au asistat peste 40.000 de suporteri români care au dominat fondul sonor în tribune.

Caseta tehnică

ROMÂNIA: Niţă – Raţiu, Drăguşin, Burcă, Bancu – M. Marin (AD. Rus 75), Fl. Coman (Mihăilă 62), R. Marin, Man (I. Hagi 62), Stanciu (Racoviţan 87) – Drăguş (Puşcaş 75). Selecționer: Edward Iordănescu.

Ucraina: Lunin – Konoplya (Tymchyk 72), Zabarniy, Matvyenko, Zinchenko – Shaparenko (Yaremchuk 62), Stepanenko (Brazhko 62) – Tsygankov (Yarmolenko 62), Sudakov (Malinovskyi 83) , Mudryk – Dovbyk. Selecționer: Serghei Rebrov.

Cartonaşe galbene: R. Marin 79 / Konoplya 67

Arbitri: Glenn Nyberg – Mahbod Beigi, Andreas Soderqvist (Suedia).

România, VICTORIE uriașă cu Ucraina în primul meci la EURO 2024