EURO 2024

România, final de drum la EURO 2024. Ne-am lovit de zidul portocaliu și revenim cu picioarele pe pământ

Sursă foto: https://twitter.com/OnsOranje/

Parcursul naționalei României la Campionatul European s-a încheiat în faza optimilor de finală, după ce am pierdut 2-0 cu Olanda. Un meci pe care l-am început sub imperiul entuziasmului, dar pe care l-am încheiat cu moralul la pământ, după ce am primit două goluri în minutele de final.

Așa am trăit România – Olanda

Tricolorii au început extrem de agresiv, cu presing susținut în primele minute. Denis Drăguș a fost aproape de o intercepție la portarul Bart Verbruggen în primul minut. A urmat centrarea lui Răzvan Marin pentru apariția lui Ianis Hagi la finalizare, dar acesta a pierdut duelul cu puternicul Denzel Dumfries, alegându-se și cu capul spart.

România a trecut pe lângă deschiderea scorului la șutul lui Dennis Man care a trecut milimetric peste poartă.

Un prim sfert de oră entuziasmant pentru tricolori care, împinși de la spate de miile de suporteri, au pus presiune puternică în jumătatea batavilor.

Olanda a deschis scorul în minutul 20 prin Cody Gakpo, jucător care l-a surprins pe Florin Niță cu un șut tare pe colțul scurt.

Un gol venit aproape de nicăieri, olandezii având până în acel moment un singur șut pe poartă și mai multe cornere fără pericol pentru poarta României.

În minutul 24, Nicolae Stanciu a pătruns în careul olandez și a întors mingea pentru apariția lui Dennis Man. Acesta a șters mingea pe lângă poartă cu Nathan Ake în marcaj.

După primirea golului jocul României a scăzut în intensitate și olandezii au urcat liniile presând tot mai puternic. La fazele fixe ne-am descurcat bine și am reușit să menținem Olanda la un gol diferența.

Moment delicat în minutul 32 la intrarea dură a lui Dumfries asupra lui Vasile Mogoș. O intrare pentru care arbitrul german Felix Zwayer nu a acordat nici măcar cartonaș galben. Mogoș s-a ridicat singur pe picioare, dar a fost oprit pe bancă.

După patru minute s-a făcut și schimbarea, cu Bogdan Racovițan în locul lui Mogoș. Flancul stâng a fost preluat de Andrei Burcă, în timp ce Racovițan a trecut fundaș central lângă Radu Drăgușin.

Ocazie de 2-0 pentru Olanda în minutul 43 la șutul lui Xavi Simons pe lângă poartă. Totul a pornit de la balonul pierdut ușor de Racovițan la limita terenului în duel cu Dumfries.

România a avut primul corner abia în prelungirile primei reprize, după ce Olanda avusese nu mai puțin de zece repuneri de la colțul terenului.

În rest, o repriză în care mingea a stat la noi doar 32% din timp și în care Olanda a marcat un gol din două șuturi pe poartă.

Singura noastră minge pe poartă a venit în minutul 45 la șutul lui Drăguș din zonă centrală.

Prima ocazie a părții secunde a aparținut olandezilor la lovitura de cap trimisă de Virgil Van Dijk în bară, după o lovitură de la colț.

Olanda a marcat în minutul 64 prin Gakpo după un corner, dar la intervenția VAR golul a fost anulat corect pe motiv de offside.

Ocazie pentru olandezi în minutul 68 dintr-o lovitură liberă. Memphis Depay a tras pe sub zidul nostru și mingea a ieșit puțin alături.

Am scăpat cu fața curată dintr-o altă fază limită în minutul 73, când noul intrat Joey Veerman a scăpat singur cu Niță și a tras pe lângă poartă.

Olanda a închis meciul în minutul 84 prin golul marcat de Donyell Malen dintr-un cadou făcut de tricolori. Dennis Man a ratat respingerea în marginea careului, Gakpo a pătruns la limita terenului și a profitat de imprecizia lui Drăgușin pentru a ține mingea în teren.

În minutul 90+4, Olanda a marcat golul de 3-0 ca în curtea școlii după un contraatac purtat de Malen din propria jumătate de teren. Totul a pornit de la un corner executat de Valentin Mihăilă.

Caseta tehnică

ROMANIA (4-1-4-1): Niță; Rațiu, Dragușin, Burcă, Mogoș (Racovițan 38); M. Marin (Cicâldău 72); Man, Stanciu (Olaru 88), R. Marin, Hagi (Mihăilă 72); Drăguș (Alibec 72).

OLANDA (4-3-3): Verbruggen; Dumfries, De Vrij, Van Dijk, Ake (Van de Ven 69); Schouten (Veerman 69), Simons, Reijnders; Bergwijn (Malen 46), Depay (Blind 90+2), Gakpo (Weghorst 84).

Cartonașe galbene: M.Marin, Stanciu / Dumfries, Malen

Arbitru: Felix Swayer (Germania).



România, final de drum la EURO 2024. Ne-am lovit de zidul portocaliu și revenim cu picioarele pe pământ