Euro 2012

Xabi Alonso: "Am controlat jocul de la inceput pana la sfarsit"

Mijlocasul spaniol Xabi Alonso, care a înscris ambele goluri ale victoriei Spaniei în meciul cu Franta, scor 2-0, la Euro-2012, a declarat ca el si colegii lui au controlat jocul de la început pâna la sfârsit si si-a exprimat satisfactia în legatura cu reusitele sale la aceasta a 100-a selectie.

"La acest stadiu al turneului, toate meciurile sunt pe viata si pe moarte. Fara sa avem multe ocazii, am controlat total jocul. Stim sa reactionam într-un astfel de meci. Am controlat jocul de la început pâna la sfârsit. Sigur ca înscrierea rapida a unui gol face ca totul sa fie mai usor. A fost un mod frumos de a atinge cifra de 100 de meciuri la nationala. Am câstigat, ne-am calificat în semifinale, am înscris doua goluri si am fost ales omul meciului", a spus Alonso.

Xabi Alonso a intrat, sâmbata, în "clubul select" al spaniolilor cu 100 de selectii în echipa nationala, în care se aflau doar Casillas, Zubizarreta, Xavi Hernandez si Raul.

Reprezentativa Spaniei, detinatoarea trofeului, s-a calificat în semifinalele Campionatului European din Polonia si Ucraina, dupa ce a învins, sâmbata seara, la Donetk, cu scorul de 2-0 (1-0), nationala Frantei, în sferturile de finala ale competitiei.

Del Bosque: "E pozitiv ca acum stim ca Franta poate fi învinsa, în perspectiva preliminariilor Cupei Mondiale"

Selectionerul Spaniei, Vicente Del Bosque, a declarat sâmbata seara, dupa calificarea în semifinalele Euro-2012 în urma victoriei, cu scorul de 2-0, din meciul cu Franta, ca elevii sai au dominat jocul si ca acum stie ca francezii, adversari în preliminariile CM-2014, pot fi învinsi.

"Consider ca per ansamblu am dominat jocul, Franta aproape ca nu a avut ocazii de gol. Însa chiar si asa trebuie multa stapânire pentru a juca împotriva unor astfel de echipe. Nu m-a surprins asezarea Frantei. Cred ca francezii au avut motive sa fie precauti, pentru ca stiau ca pe stânga avem doi jucatori foarte buni: Iniesta si Alba. De altfel, ei au reusit sa îl incomodeze considerabil pe Iniesta. La acest nivel, sferturile de finala ale unei mari competitii, nu exista meciuri usoare. Însa este pozitiv faptul ca acum stim ca aceasta echipa poate fi învinsa, în perspectiva preliminariilor Cupei Mondiale. Din acest punct de vedere a fost un test pozitiv. Astazi am terminat meciul foarte obositi. Acum vom încerca sa ne recuperam bine. Este adevarat ca 24 de ore de recuperare mai putin fata de Portugalia reprezinta un mic handicap. În plus, avem de suferit din cauza vremii: aceste calduri mari din aceasta perioada ne-au creat probleme", a spus Del Bosque.

 



Xabi Alonso: "Am controlat jocul de la inceput pana la sfarsit"