Spania

Cum este grila de salarii a lui Real Madrid pentru Kylian Mbappe? Acesta este salariul vedetei franceze

Mbappe și-a redus salariul de la PSG aproape la jumătate pentru a ajunge la Bernabeu, a anunțat ziarul spaniol de spor As. Chiar și așa, contractul său va fi cel mai scump din vestiarul lui Real datorită bonusului de semnare.

De la Mbappe sunt așteptări mari, în concordanță cu sumele virate generos în contul său. Ce a primit în sezonul 2023/2024 de la PSG,  72 de milioane de euro brut plus bonusuri, nu va fi ceea ce va câștiga ca jucător al lui Real Madrid.

Pentru a atinge suma pe care Madrid și-a asumat-o la semnătură, se va porni de la un salariu net de 15 milioane de euro anual pentru Mbappe. Aceasta este suma pe care o va primi la Madrid, pe sezon, pe perioada contractului, care va dura până în 2029. O sumă care se află în vârful vestiarului, alăturil de Alaba și Bellingham.

Dar un lucru este salariul, iar altul este ceea ce vedeta va câștiga cu adevărat. Pentru că la acest salariu de bază trebuie adăugat bonusul enorm care l-a primit la semnare, care, defalcat pe cei cinci ani de contract, în practică ridică remunerația francezului cu mult. Negocierea acestui bunus a venit pe fondul faptului că Mbappe a semnat cu Real ca jucător liber, având posibilitatea să încaseze direct un bonus de bun-venit, bani care s-ar fi dus către PSG cu o valoare mult mai mare, dacă el s-ar mai fi aflat sub contract cu francezii. La bonus, au ieșit mai bine și Mbappe și Real, marele pierzător fiind clubul PSG.

Însuși PSG i-a propus un bonus de reînnoire de 180 de milioane de euro (plătibil în trei plăți pe tot atâția ani dacă ar fi rămas  la club), când a devenit agent liber în vara lui 2022. Bonusul pe care l-a negociat cu Madridul nu s-a schimbat, a rămas la valoarea de 180 de milioane de euro, pentru cinci ani, adică un plus de 26 de milioane de euro net, anual, care se adaugă la salariul de 15 milioane de euro. Doar din salariu și bonus, Mbappe adună anual 51 de milioane de euro net, ceea ce este însă sub saariul său net de la PSG.

La cei 51 de milioane anual, se vor adăuga drepturi de imagine și bonusuri de performanță. Real Madrid va câștiga la rândul său sume enorme din contracte de imagine, pe spatele lui Mbappe, iar jucătorul va avea și el partea sa din contractele de marketing, putând să aleagă exact campaniile de imagine în are va participa. Se știe faptul că el a refuzat în Franța să fie imaginea sponsorilor din domeniul lanțurilor de fast-food sau băuturilor răcoritoare. El va păstra 80% din contractele de imagine pe care le va avea sub umbrela lui Real Madrid, ceea ce este substanțial.

Drepturile de imagine au fost un punct important al negocierii, Mbappe acceptâd o reducere de salariu față de PSG pentru a plusa din plin pe partea financiară legată de marketingul personal. Doar contractul său cu Nike, despre care se spune că are o valoare totală de 200 de milioane de euro, valabil până în 2029, îi va asigura o sumă importantă. având în vedere că își va opri de acum din el un procentaj de 80%.

 A merge mână în mână cu Madridul îi va deschide lui Mbappe toate piețele și oportunitățile posibile, deoarece Madridul luptă mereu pentru primul loc în La Liga sau Champions League, iar proprietățile sale de pe rețelele sociale au o audiență uriașă. La final de 2023, Real avea peste 360 de milioane de urmăritori în total pe Twitter, Instagram, Facebook și TikTok, cu 20 de milioane mai mult față de FC Barcelona și aproape dublu față de locul al treilea ocupat de Manchester United (207 milioane) și dublu față de locul 4 ocupat de PSG (180 de milioane).

De aceea, per total Mbappe ar putea ajunge să câștige anual peste 100 de milioane de euro net, mult mai mult decât avea la PSG.



Cum este grila de salarii a lui Real Madrid pentru Kylian Mbappe? Acesta este salariul vedetei franceze