Euro 2012

Danemarca invinge Olanda si detoneaza prima bomba de la EURO

Danemarca a reusit prima surpriza la turneul final, învingând Olanda cu scorul de 1-0 dupa 90 de minute în care batavii au aratat ca o nationala epuizata, incapabila sa aiba constanta în joc. Olandezii au avut momente în care au accelerat si au jucat cu adevarat fotbal, însa si multe momente de apatie, în care danezii au putut tine nestingheriti de minge.  Olandezii au avut un penalty clar în finalul meciului, pe care arbitrul nu l-a acordat.

EURO 2012: Clasamentul actualizat din Grupa B

Olanda si Danemarca au început drumul în "grupa mortii" cu un meci electrizant, plin de imprevizibil, care a demonstrat înca o data ca în fotbal este posibil chiar orice.
 
Istoria întâlnirilor directe era si înca mai este în totalitate în favoarea olandezilor, iar superioritatea s-a vazut si în startul meciului.
 
Olandezii au atacat în valuri înca din primele minute, având în Afellay si Robben adevarate pistoane. Din patrunderile celor doi în centru au venit si primele ocazii de gol.
 
Van Persie a ratat prima mare sansa a meciului în minutul 8, dupa o faza în care apararea daneza i-a facut un adevarat cadou. Mingea respinsa gresit a ajuns la vârful lui Arsenal, care, din zece metri, a reluat pe lânga poarta.
 
Afellay a trecut si el pe lânga gol doua minute mai târziu, cu un sut putin peste poarta, iar Robben s-a pierdut cu firea în fata portii, preferând o centrare în minutul 19 în locul unui sut.

Danezii au adoptat o tactica pragmatica, pe care au fructificat-o din plin
Au lovit la prima ocazie

Danezii au fost practic inexistenti în startul partidei, însa avertismentul lui Bert van Marwijk de la conferinta de presa s-a întors fix ca un bumerang împotriva baietilor sai.
 
 "Ma tem de contraatacurile danezilor", a afirmat selectionerul olandezilor, care a simtit pe propria piele în minutul 24 ca de ceea ce ti-e frica nu scapi.
 
Krohn-Dehli, jucator aflat în partea a doua a carierei la Brondby, a patruns superb în careul advers si a sutat necrutator printre picioarele lui Stekelenburg.


Bucuria unui gol la EURO, de nepretuit

 
Golul marcat le-a dat aripi danezilor, care au iesit tot mai mult la joc, având posesia în finalul primei reprize.
 
Profitând de spatiile lasate, olandezii puteau egala pâna la pauza, însa Robben a sutat în bara în minutul 36 dupa o degajare gresita a lui Andersen, iar Van Persie a sutat în portar în minutul 43.
 
Vârful lui Arsenal a fost o bestia nera si în partea secunda, ratând doua ocazii într-un singur minut, 46.

Olandezii au avut doua serii bune in acest meci: intre minutele 30 si 60. Apoi s-a stins, dovada ca sezonul epuizant de la club si-a spus cuvantul.
Inconstanta i-a caracterizat pe olandezi

Asaltul din startul partii secunde a continuat cu doua suturi trimise de Van Bommel si Afellay în minutul 52. Primul a fost scos cu greu de Andersen, iar al doilea a trecut milimetric pe lânga bara.
 
Si în partea secunda, elanul olandezilor s-a naruit dupa câteva minute, astfel ca în minutul 70 au fost trimisi pe teren Huntelaar si van der Vaart.
 
Primul a ratat o sansa mare la cinci minute de la intrarea pe teren, însa Andersen a facut din nou minuni, blocându-l în pozitie de unu contra unu.

Olanda a terminat jocul într-un sistem 1-4-1-5, dar numarul mare al jucatorilor din atac nu i-a ajutat sa obtina macar un punct.  Finalul le putea aduce un penalty olandezilor, însa arbitrul a închis ochii la un hent evident.
 
Danemarca s-a impus cu 1-0 si ia o optiune serioasa de a avansa din aceasta grupa, în timp ce pentru olandezi lucrurile se complica serios.



Danemarca invinge Olanda si detoneaza prima bomba de la EURO