NBA

A început finala Estului în NBA cu Boston Celtics victorioasă după prelungiri

Sursă foto: https://x.com/celtics

Indiana Pacers arată că nu s-a calificat în finala Conferinței de Est pentru a fi victimă sigură, iar cei de la Boston Celtics trebuie să tragă din greu pentru a-și respecta statutul de favoriți.

În primul meci al finalei din Est, Celtics a trecut pe teren propriu de Pacers, cu 133-128, un meci care a avut nevoie de o repriză de prelungiri.

Boston Celtics a avut un început dezarmant pentru Indiana Pacers, cu 12-0 în primele trei minute, până când Pascal Siakam a scuturat plasa coșului advers cu o aruncare din interiorul semicercului.

Pacers au echilibrat disputa și cu ceva mai mult de un minut din primul sfert se apropiau la o aruncare de trei puncte distanță. 

Cu mai puțin de trei minute înainte pauzei mari cei de la Pacers au venit la egalitate pe tabelă (57-57), după o recuperare ofensivă venită in extremis.

O aruncare de la aproape jumătatea terenului reușită de Haliburton le-a interzis celor de la Celtics avantajul după primele două sferturi, cele două echipe intrând la cabine cu 64-64.

Indiana Pacers a trecut în premieră la conducere în chiar debutul sfertului al treilea, după ce același neobosit Haliburton a luat o fază pe cont propriu și a finalizat spectaculos de sub panou.

Pusă sub presiune, Boston Celtics a dat drumul gurilor de tun și a revenit de la un deficit de cinci puncte la un avans de 13 puncte în doar câteva minute.

Pacers au revenit la conducere în debutul sfertului al patrulea, într-un moment în care ambele echipe jucau la limită mizând totul pe ofensivă.

Cu mai puțin de zece secunde înaintea finalului Pacers aveau 117-114 avantaj, dar Jaylen Brown a pus-o în coș de la linia de colț a terenului.

Ultimul atac a aparținut lui Pacers, dar aruncarea lui Haliburton de la distanță a trecut pe lângă și s-a ajuns astfel în prelungiri.

O perioadă a meciului în care Jayson Tatum a ieșit la rampă pentru Celtics, echipă care s-a impus în cele din urma cu 133-128.

Tatum a încheiat meciul cu 36 de puncte și 12 recuperări, în timp ce Tyrese Haliburton de la Pacers s-a oprit la 25 de puncte și 10 pase decisive.

Locul 6 la finalul sezonului regular din NBA, Indiana Pacers a trecut în primul tur al Playoff-ului de Milwaukee Bucks, echipa lui Giannis Antetokounmpo, cu 4-2 la general, pentru ca în semifinale să elimine pe New York Knicks în urma meciului decisiv disputat în legendara Madison Square Garden.

Boston Celtics a trecut cu 4-1 la general în ambele tururi disputat până acum, mai întâi de Miami Heat, apoi de Cleveland Cavaliers.



A început finala Estului în NBA cu Boston Celtics victorioasă după prelungiri