Volei

Alba Blaj pierde finala Ligii Campionilor cu puternica Vakifbank Istanbul

Sursă foto: twitter.com/CEVolleyballCL

Echipa Vakifbank Istanbul a castigat, duminica, finala mare a Ligii Campionilor in Polivalenta bucuresteana contra campioanei Romaniei CSM Volei Alba Blaj, cu 3-0 (25-17, 25-11, 25-17).

Inceput ezitant pentru Alba Blaj, echipa condusa cu 7-1 si 9-2 dupa primele schimburi dominate autoritar de Vakifbank Istanbul.

Campioana Romaniei din sezonul trecut a intrat apoi treptat in meci si a strans scorul la 6-11 si apoi la 13-17, cea mai mica diferenta din primul set.

In cele din urma Vakifbank si-a trecut in cont setul, cu 25-17.

Setul al doilea s-a desfasurat dupa aceleasi coordonate, cu echipa din Istanbul dominand autoritar jocul si un scor sever care vorbeste de la sine, 25-11.

Probleme cu serviciul pentru Alba Blaj, echipa care a avut dificultati la preluare in fata tunarelor aflate de cealalta parte a fileului, in special a chinezoicei Zhou Ting, o jucatoare de 23 ani cu 198 cm inaltime.

Blajul a condus pentru prima data in debutul setului al treilea, campioana Romaniei avand chiar si avans de patru puncte (8-4). Vakifbank si-a revenit si prelua conducerea 12-11 fara a mai putea fi ajunsa pana la final. 25-17 pentru echipa din Istanbul in setul al treilea si un nou trofeu european.

Fondata in urma cu 32 de ani, Vakifbank Istanbul e una dintre cele mai titrate echipe din voleiul feminin european.

Patru trofee ale Ligii Campionilor in opt finale disputate, doua titluri mondiale ale cluburilor, zece campioanate si sase cupe in Turcia.

In 23 ianuarie 2014 echipa turca a stabilit un record de 73 de meciuri castigate la rand in toate competitiile interne si internationale.

Doar patru jucatoare din afara Turciei se afla in lotul lui Vakifbank Istanbul, o americanca, o chinezoaica, o sarboaica si o olandeza.



Alba Blaj pierde finala Ligii Campionilor cu puternica Vakifbank Istanbul