Fotbal American

Tom Brady califica Tampa Bay Buccanneers in Super Bowl cu o super premiera

Sursă foto: twitter.com/buccaneers

Echipa Tampa Bay Buccanneers va juca pentru Trofeul Vince Lombardi in 7 februarie chiar pe propriul stadion “Raymond James”, dupa ce a invins-o in finala Conferintei NFC pe Green Bay Packers, in deplasare, la o temperatura sub zero grade, cu 31-26. Tampa Bay devine prima echipa din istoria NFL care va juca un Super Bowl pe teren propriu. 

Aflat in al 14-lea sau meci pentru un titlu de conferinta, primul in NFC, Tom Brady a fost inca o data omul potrivit la locul potrivit pentru formatia sa, de aceasta data Tampa Bay Buccanneers.

Intr-un duel de zile mari cu omologul sau Aaron Rodgers de la Green Bay Packers, Brady a incheiat meciul cu 20 de pase complete din 36 de aruncari, 280 de yarzi, 3 TD-uri si tot atatea interceptii din partea adversarilor sai.

Rodgers a adunat 346 de yarzi, 3 TD-uri si a avut o singura interceptie, insa pasatorul lui Packers a pacatuit in ultimul sfert al meciului cu doua seturi de atacuri consecutive in care nu a reusit sa gaseasca drumul spre terenul de tinta advers.

Doua atacuri de care cei de la Packers au beneficiat dupa doua interceptii la Brady, ceea ce nu se intampla prea des intr-un meci de o asemenea miza.

Un Brady care a inceput in forta si a mutat lanturile rapid in sfertul inaugural pentru un prim touchdown extrem de rapid reusit de Mike Evans.

Stiati ca...
Tampa Bay Buccaneers este detinuta de familia Glazer, cea care conduce si destinele echipei de fotbal (soccer) Manchester United.

Rodgers a raspuns in sfertul al doilea cu o pasa de 50 de yarzi pentru Valdes-Scatling (7-7), insa Buccanneers au reactionat imediat si n-au lasat advesarul din presiune.

La pauza mare oaspetii din Florida au intrat in avantaj consistent, 28-10, dupa o pasa de touchdown gasita de Brady in ultima secunda.

Reluarea meciului a adus in prim plan unul dintre cele doua momente hotaratoare ale meciului.

O minge pierduta de Packers pe propriul atac, un asa numit “fumble” care s-a transformat intr-un touchdown in contul oaspetilor (10-28).

Pusi cu spatele la zid oamenii lui Rodgers au inceput sa mute cu rapiditate lanturile si diferenta de pe tabela era stransa la 23-28 in urma a doua TD-uri.

Al doilea moment decisiv al meciului a avut cu 24 de secunde inaintea finalului sfertului trei, cand Rodgers a decis sa joace pentru conversia de 2 puncte dupa un TD.

Pasatorul lui Packers l-a gasit ideal in terenul de tinta advers pe St.Brown, insa receptia a fost incompleta dupa ce acesta a scapat practic mingea printre degete.

Sfertul final s-a jucat strans, cu doua interceptii la Brady si doua atacuri din care gazdele n-au produs decat trei puncte prin kicker-ul Mason Crosby.

Cu trei puncte aduse de Ryan Succop si-au asigurat victoria cei de la Buccanneers, al doilea titlu din istorie in NFC si calificarea in Super Bowl.

In vitrina celor de la Tampa Bay Buccanneers exista un singur trofeu Vince Lombardi adjudecat in 2002.

Packers pierd pentru al doilea an consecutiv titlul NFC cu Matt LaFleur in postura de antrenor principal si raman cu patru Super Bowl-uri castigate, ultimul in 2011.

A doua calificata in Super Bowl este Kansas City Chiefs, echipa care a revenit de la 0-9 cu Buffalo Bills si a castigat cu 38-24 pe teren propriu. 



Tom Brady califica Tampa Bay Buccanneers in Super Bowl cu o super premiera