Fotbal American

San Francisco 49ers castiga in ultima secunda in iadul inghetat din Green Bay

Finalista sezonului trecut din Super Bowl s-a impus, duminica seara, printr-un field goal in ultima secunda pe terenul inghetat al rivalei Green Bay Packers din statul american Wisconsin, scor 23-20.

La ora meciului termometrul arata -15 grade Celsius, iar spre finalul jocului temperatura a coborat undeva la -20 de grade, amanunt care nu l-a deranjat pe Colin Kaepernick, qurterback-ul formatiei californiene.

Kaepernick a pasat, alergat de unul singur cu mingea cand nu a avut alte solutii in ofensiva si a adunat peste 200 de yarzi reusind sa apropie victoria pentru formatia sa.

Jocul bun al lui Kaepernick a ajutat-o pe 49ers sa castige in fata unei defensive de fier a celor de la Packers, defensiva care a functionat aproape perfect pana la ultimul drive al oaspetilor.

Kaepernick a impins jocul pana la limita timpului regulamentar si i-a oferit coechipierului sau Phil Dawson sansa inchiderii meciului cu un field goal de la 33 de yarzi.

De cealalta parte, Packers au avut de partea lor conditiile meteo vitrege, un stadion intreg in sustinere, insa nu a putut conta la capacitate maxima pe Aaron Rodgers, tocmai omul care a adus echipa in playoff cu pasa geniala din finalul meciului cu Chicago Bears.

Rodgers s-a incalzit extrem de greu si dupa primul sfert avea doar 6 yarzi pasati in conditiile in care omologul sau, Kaepernick, trecuse de suta. Abia in sfertul al doilea Rodgers a gasit inspiratia pentru un prim set de atacuri si a luat-o batraneste, yard cu yard, cu pase scurte pentru al sau running back Eddie Lacy, un debutant care a facut un joc excelent pentru Packers.

Chiar daca nu a evoluat la potential maxim, Rodgers a reusit faza meciului in sfertul al patrulea, cand a iesit cu mingea in mana din clestele a doi adversari si a pasat decisiv 26 de yarzi pentru Randall Cobb.

San Francisco 49ers va intalni in runda urmatoare, tot in deplasare, pe Carolina Panthers, in timp ce pentru Green Bay Packers sezonul a luat sfarsit.

In cealalta partida de duminica, San Diego Chargers s-a impus in Cincinnati pe terenul celor de la Bengals, cu 27-10, la capatul unui meci in care ambii pasatori s-au chinuit teribil.

Pentru Chargers urmeaza o noua intalnire cu Denver Broncos, in deplasare, meci in care pornesc cu sansa a doua.



San Francisco 49ers castiga in ultima secunda in iadul inghetat din Green Bay